Prima pagină » Eveniment-Social » Evenimente care vor avea loc în Arhiepiscopia Iașilor, în perioada 6-12 septembrie 2026

Evenimente care vor avea loc în Arhiepiscopia Iașilor, în perioada 6-12 septembrie 2026

04 sept. 2026, 13:17,
Andreea Ciobanu în Eveniment-Social

Evenimente care vor avea loc în Arhiepiscopia Iașilor, în perioada 6-12 septembrie 2026:

Duminică, 6 septembrie – Duminica a 14-a după Rusalii (Pilda nunții fiului de împărat)

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, va sluji Sfânta Liturghie la Parohia Sfântul Ierarh Nicolae – Moreni, comuna Prisăcani, Protopopiatul 2 Iași, cu prilejul sfințirii bisericii parohiale.

Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, va sluji Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Sfinții Trei Ierarhi”, în cadrul căreia va hirotoni un preot și va hirotesi un arhidiacon.

***

Arhiepiscopia Iașilor, prin Departamentul Pro Vita al Sectorului Misiune, organizează, între orele 11.00 și 19.00, cea de-a VI-a ediție a Festivalului Familiei. Evenimentul va avea loc în Parcul Expoziției din Iași, iar participarea este gratuită. Timp de o zi întreagă, copiii, părinții și bunicii sunt invitați să se bucure împreună de un program cu peste 50 de ateliere și activități gratuite pregătite de către cei 38 de invitați ai festivalului, completate de momente artistice și teatru pentru copii.

Festivalul Familiei, ediția a VI-a, este organizat de Arhiepiscopia Iașilor, prin Departamentul Pro Vita, în parteneriat cu Primăria Municipiului Iași și Ateneul Național din Iași, cu susținerea Doxologia, Radio Trinitas, Viva FM, NOIR Coffee Roasters, Promer Group, Magazia Morăriței, Madre Pizza cu maia și OnLeaf.

Programul complet al festivalului, lista activităților, precum și toate noutățile privind desfășurarea evenimentului sunt publicate pe site-ul www.provitaiasi.ro, precum și pe paginile de Facebook și Instagram Pro Vita Iași.

Luni, 7 septembrie

Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan va sluji Sfânta Liturghie la Seminarul Teologic din Iași, cu prilejul deschiderii anului școlar.

De la ora 11.00, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan va participa la deschiderea anului școlar la Școala Gimnazială „Mihai Codreanu” din Iași.

***

Parohia Mănăstirea din Protopopiatul 3 Iași va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 1 – „Sfântul Apostol Petru”, în cadrul căreia părintele Gabriel Puiu va susține conferința cu tema „Femeia creștină – icoană a iubirii smerite și milostive în învățătura Bisericii Ortodoxe”.

***

La sediul Protopopiatului Dorohoi, începând cu ora 10.00, are loc ședința lunară a preoților, în cadrul căreia părintele Sebastian Grădinaru va susține conferința cu tema „Educația religioasă a copiilor în familia de preot”.

***

Cu prilejul hramului Mănăstirii Vorona, Departamentul Misiune pentru Tineret și Protopopiatul Botoșani organizează un pelerinaj pedestru care va începe la ora 9.00. Traseul pelerinajului va cuprinde următoarele opriri: Parohia „Vovidenia” Botoșani – Parohia Curtești – Parohia Băiceni – Parohia Orășeni Deal – Parohia Orășeni Vale – Parohia Mesteacăn – Parohia Vorona Nouă – Stejarul lui Cuza – Mănăstirea Vorona.

Marți, 8 septembrie – Nașterea Maicii Domnului

Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan va sluji Sfânta Liturghie la Mănăstirea Vorona, Protopopiatul Botoșani, cu prilejul hramului așezământului monahal.

***

Începând cu ora 15.00, la Parohia „Sfântul Nicolae” din Vlădiceni va avea loc prezentarea cărții „Din ghearele orfelinatului în brațele mamei – O poveste de răscumpărare și iubire”. Evenimentul îl va avea ca invitat pe autorul volumului, Vasile Drăgușanu, și se adresează credincioșilor parohiei și nu numai.

Miercuri, 9 septembrie

Parohia ,,Acoperământul Maicii Domnului” – Vișani II din Protopopiatul 2 Iași va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 12 – „Cinstirea Sfintei Icoane a Maicii Domnului – Prodromița”, în cadrul căreia părintele Teofil Panțiru va susține conferința cu tema „Cum devine parohia o familie duhovnicească?”.

***

Parohia Henci din Protopopiatul 3 Iași va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 8 – „Sfântul Apostol Matei”, în cadrul căreia părintele Eusebiu Timofte va susține conferința cu tema „Femeile mironosițe – pline de credință și devotament”.

***

La Parohia „Sfântul Nicolae” din Săveni va avea loc un atelier interactiv dedicat preoților și preoteselor din cadrul Cercului Misionar „Sfântul Ștefan cel Mare și Sfânt” – Săveni. Evenimentul este organizat de Departamentul Pro Vita al Arhiepiscopiei Iașilor, împreună cu Biroul Pro Vita al Protopopiatului Săveni. Discuțiile vor fi centrate atât pe înțelegerea și gestionarea crizei de sarcină, cât și pe efectele pe care avortul le poate avea asupra vieții de familie și asupra comunității. Prin acest atelier, organizatorii urmăresc să ofere participanților repere concrete pentru dialog, sprijin și însoțire pastorală, într-un spirit de discreție, responsabilitate și empatie.

Joi, 10 septembrie

Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, va sluji Sfânta Liturghie la Catedrala Mitropolitană din Iași, în cadrul căreia va săvârși o hirotonie în treapta de preot.

***

Capela ,,Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” – U.M. 01564 Tătărași din Protopopiatul 2 Iași va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 1 – „Sfântul Vasile cel Mare”, în cadrul căreia părintele Valentin Pâțâligă va susține conferința cu tema „Pastorația familiilor de militari”.

***

În sala de ședințe a Protopopiatului Botoșani, la ora 10.00, se va desfășura întâlnirea lunară a preoților (seria I), în cadrul căreia părintele Ștefan Cătălin Basanciuc va susține conferința intitulată: „Sfintele femei din calendar, mărturii și exemple de virtute și jertfelnicie”. În prealabil, va fi oficiată Sfânta Liturghie la Parohia „Întâmpinarea Domnului” din Botoșani.

Vineri, 11 septembrie

În sala de ședințe a Protopopiatului Botoșani, de la ora 10.00, va avea loc întâlnirea lunară a preoților (seria a II-a), prilej cu care părintele Ștefan Cătălin Basanciuc va susține conferința: „Sfintele femei din calendar, mărturii și exemple de virtute și jertfelnicie”. Evenimentul va fi precedat de Sfânta Liturghie săvârșită la Parohia „Sfântul Ierarh Spiridon” din Botoșani.

Sâmbătă, 12 septembrie

Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan va sluji Sfânta Liturghie la Parohia „Izvorul Tămăduirii” – Cișmea, comuna Răchiți, Protopopiatul Botoșani, cu prilejul sfințirii bisericii, casei sociale și clopotniței.

Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul va sluji Sfânta Liturghie la Parohia „Sfântul Nicolae” – Vlădiceni, comuna Bârgăoani, Protopopiatul Piatra Neamț. Cu acest prilej, va oficia și slujba de resfințire a bisericii.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Siegfried Mureșan, atacat de Sorin Grindeanu înaintea votului: „Va pica cu glorie în Parlament”
Sorin Grindeanu spune că Siegfried Mureșan nu va obține voturile necesare pentru învestirea Guvernului și lansează un pariu politic. Desemnarea lui Siegfried Mureșan pentru funcția de prim-ministru a provocat o reacție dură din partea liderului PSD, Sorin Grindeanu. Premierul desemnat trebuie să formeze un Guvern și să obțină votul de învestitură al Parlamentului, însă în […]
Siegfried Mureșan, atacat de Sorin Grindeanu înaintea votului: „Va pica cu glorie în Parlament”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
19 septembrie 2026
19 septembrie 2026