Sâmbătă, 1 februarie, magistrații Judecătoriei Iași au respins propunerea arestării preventive a lui Adrian Renato Lazarini și au decis măsura arestului la domiciliu pentru 30 de zile. Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași au formulat deja contestație la decizia instanței.
Vă reamintim că vineri, 31 ianuarie, în jurul orei 22.40, Adrian Renato Lazarini, în vârstă de 43 de ani, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, a provocat un accident pe Calea Chişinăului din Iaşi. Acesta se afla la volanul unui autoturism marca Skoda. Bărbatul a refuzat să se supună testării cu aparatul etilotest. A fost transportat la o unitate medicală pentru a i se recolta probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Șoferul ar fi intrat în plin într-un stâlp, a pierdut controlul volanului și a ajuns pe contrasens. Surse din ancheta au precizat că bărbatul este directorul unei companii farmaceutice.