Prima pagină » Local » Exclusiv! Unul dintre liderii #Rezist din Iaşi a fost ridicat de mascaţi azi noapte! Este acuzat de trafic de droguri! – Galerie Foto

Exclusiv! Unul dintre liderii #Rezist din Iaşi a fost ridicat de mascaţi azi noapte! Este acuzat de trafic de droguri! – Galerie Foto

23 oct. 2019, 07:26,
în Local

UPDATE:  La data de 23.10.2019, procurorii DIICOT- S.T.Iaşi au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpatului D.A, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc.

În fapt s-a reţinut că, în cursul anului 2019, cu sprijinul soției sale, inculpatul a înființat pe raza comunei Tomești, judeţul Iași, la adresa la care locuiesc cei doi împreună cu fiica minoră, pe terenul curții situat în spatele casei, în interiorul unor sere ( construcții pe cadru de lemn, acoperite cu folie din plastic) o plantație ilicită de cannabis de tip indoor constituită din mai multe plante de cannabis, în scopul recoltării și obținerii drogului de risc cannabis (inflorescențe), droguri destinate atât comercializării cât și consumului personal.
În urma percheziției domiciliare, au fost ridicate 3 kilograme de cannabis, precum și alte bunuri și materiale utilizate în derularea activității infracționale.
În cursul zilei de astăzi inculpatul a fost prezentat Tribunalului Iaşi cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.
Acţiunea a fost efectuată împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iaşi
sprijinul polițiștilor de combatere a criminalității organizate din Bacău, Alba, București și Inspectoratului de Poliție Județean Iași.
Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.

Ancheta explozivă a poliţiştilor ieşeni. Unul dintre cei mai vocali membri #Rezist a ajuns aseară pe mâna anchetatorilor. Percheziţiile s au terminat la miezul nopţii, iar el a fost băgat în CENTRUL DE REŢINERE ŞI AREST PREVENTIV din cadrul Inspectoratului de Poliţie judeţean Iași aproape de cursul dimineții. Tot atunci la IPJ a ajuns şi un medic care l a examinat. Adrian Dolniceanu este bănuit de trafic de droguri.

Acesta a fost arestat in temeiul Art. 2 alin. 1 din Legea nr 143/2000 republicată.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
Controverse uriașe în învățământ! După ce zeci de clase de liceu au fost desființate, unii dintre profesori amenință cu demisia!
Criza în educație continuă după o decizie care schimbă structura anului de început la liceu. După ce zeci de clase de liceu au fost desființate, unii dintre profesori amenință cu demisia. În timp ce autoritățile invocă scăderea numărului de absolvenți de gimnaziu și o optimizare a rețelei școlare, profesorii avertizează că vor rămâne fără ore, […]
Controverse uriașe în învățământ! După ce zeci de clase de liceu au fost desființate, unii dintre profesori amenință cu demisia!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
11 martie 2026
11 martie 2026
Articole similare
Elevii din Iași urcă pe scenă la Festivalul „Hai la teatru!”, ediția a XIX-a. Evenimentul reunește copii talentați din școlile din oraș și sate
02:00
FOTO Elevii din Iași urcă pe scenă la Festivalul „Hai la teatru!”, ediția a XIX-a. Evenimentul reunește copii talentați din școlile din oraș și sate
Lucrările de la Școala Verde din Miroslava se apropie de final! Noua unitate de învățământ își va deschide porțile în septembrie 2026
02:00
FOTO Lucrările de la Școala Verde din Miroslava se apropie de final! Noua unitate de învățământ își va deschide porțile în septembrie 2026
Două firme vor să construiască în Aroneanu o platformă comunală pentru depozitarea și managementul gunoiului de grajd
02:00
Două firme vor să construiască în Aroneanu o platformă comunală pentru depozitarea și managementul gunoiului de grajd
O vânzătoare de brânză și lapte din piața Alexandru cel Bun a fost promovată ca administrator la CUG, fără concurs. Decizia a fost luată de directorul Vasile Tiron
02:00
FOTO O vânzătoare de brânză și lapte din piața Alexandru cel Bun a fost promovată ca administrator la CUG, fără concurs. Decizia a fost luată de directorul Vasile Tiron
O femeie din Vaslui a fost condamnată, pentru că și-a bătut fratele! Bărbatul: „Îi spunea fiului său să-mi dea, că oricum trebuia să mor de mult”
02:00
FOTO O femeie din Vaslui a fost condamnată, pentru că și-a bătut fratele! Bărbatul: „Îi spunea fiului său să-mi dea, că oricum trebuia să mor de mult”
Vlad Mărculescu, prim-balerin la Opera din Iași, scârbit de ceea ce se întâmplă în instituție, vrea să se angajeze ca șofer de tir: „Am muncit foarte mult pentru balet și este dureros pentru mine”
02:00
FOTO Vlad Mărculescu, prim-balerin la Opera din Iași, scârbit de ceea ce se întâmplă în instituție, vrea să se angajeze ca șofer de tir: „Am muncit foarte mult pentru balet și este dureros pentru mine”
Modificări la programul Start-Up Nation: „Sunt câteva schimbări care ne ajută”
02:00
Modificări la programul Start-Up Nation: „Sunt câteva schimbări care ne ajută”
Un tânăr de 18 ani din Iași, depistat de polițiști în timp ce își făcea nevoile în centrul orașului, după ce a ieșit din club. Cum a încercat să scape de oamenii legii?
02:00
Un tânăr de 18 ani din Iași, depistat de polițiști în timp ce își făcea nevoile în centrul orașului, după ce a ieșit din club. Cum a încercat să scape de oamenii legii?
A vrut să se sinucidă din cauza polițiștilor! I-au montat un dispozitiv de supraveghere, iar în ziua următoare l-au anunțat că au greșit!
02:00
FOTO A vrut să se sinucidă din cauza polițiștilor! I-au montat un dispozitiv de supraveghere, iar în ziua următoare l-au anunțat că au greșit!
Cheltuielile fermierilor au crescut cu 20% la hectar, din noiembrie 2025 până în prezent. „Ne trebuie soluții pentru reducerea accizei și a TVA-ului la îngrășăminte”
02:00
Cheltuielile fermierilor au crescut cu 20% la hectar, din noiembrie 2025 până în prezent. „Ne trebuie soluții pentru reducerea accizei și a TVA-ului la îngrășăminte”