Decizia Primăriei Iași de a opri iluminatul public în noaptea de duminică spre luni, 2 spre 3 august 2026, între orele 00:00 și 06:00, pentru reducerea consumului de energie, continuă să stârnească controverse. Măsura a fost luată după apelul premierului Ilie Bolojan privind reducerea cheltuielilor, însă întunericul care a cuprins mare parte din oraș a venit la pachet și cu mai multe incidente semnalate poliției.
Cinci infracțiuni și zeci de sesizări în noaptea în care orașul Iași a rămas fără iluminat
În noaptea de 2 spre 3 august 2026, numeroase străzi din Iași au rămas fără iluminat public timp de șase ore. Măsura, dispusă de administrația condusă de primarul Mihai Chirica, a avut ca scop reducerea costurilor cu energia electrică. Pentru mulți ieșeni, însă, orașul s-a transformat într-un loc în care deplasarea pe timpul nopții a fost mai dificilă și mai puțin sigură. În aceeași perioadă în care iluminatul public a fost oprit, polițiștii au primit mai multe apeluri și sesizări privind fapte antisociale.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Iași, între miezul nopții și ora 06:00 au fost înregistrate 12 apeluri la 112, dintre care cinci au vizat infracțiuni.
„La data de 3 august a.c., în intervalul orar 00:00 – 06:00, la nivelul Poliției Municipiului Iași au fost înregistrate 12 apeluri 112, dintre acestea, 5 privind infracțiuni (tâlhărie, distrugere, amenințare și lovire), iar restul privind alte situații.
De asemenea, alte 15 situații au fost sesizate direct, de către cetățeni, la secțiile de poliție, din municipiul Iași.
Poliția monitorizează permanent evoluția situației operative din teren, iar măsurile dispuse sunt adaptate în funcție de analiza riscurilor și de dinamica evenimentelor înregistrate.
Pentru prevenirea faptelor antisociale și menținerea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică, în perioada următoare vor fi intensificate activitățile de patrulare, în vederea creșterii gradului de siguranță a cetățenilor și descurajării comiterii de fapte care pot afecta ordinea publică.
Polițiștii acționează permanent în teren și intervin cu operativitate ori de câte ori situația o impune, pentru protejarea vieții, integrității corporale și bunurilor cetățenilor, precum și pentru restabilirea ordinii publice, în condițiile legii.
Poliția recomandă cetățenilor ca, în cazul în care sunt martorii sau victimele unor fapte antisociale ori observă situații care pot afecta ordinea și siguranța publică, să sesizeze de îndată autoritățile prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112 sau prin celelalte mijloace legale de sesizare”, a transmis Adina Ciobanu, purtător de cuvânt al IPJ Iași.
Datele arată că, în intervalul în care orașul a fost ținut în întuneric, au fost reclamate infracțiuni precum tâlhărie, distrugere, amenințare și lovire. În plus, alte 15 situații au fost sesizate direct la secțiile de poliție.
Ce spune Poliția Locală Iași
De cealaltă parte, reprezentanții Poliției Locale susțin că nu au observat o creștere semnificativă a incidentelor și afirmă că noaptea s-a desfășurat fără evenimente deosebite față de alte zile.
„Au fost într-adevăr câteva apeluri din partea populației, însă nimic ieșit din comun, ca să vorbim despre o creștere substanțială, nu am avut situații extraordinare raportate, iar situația a fost sub control, în afară de evenimentele cunoscute deja. Oricum cetățenii sună în mare parte la 112, nu direct la Poliția Locală Iași”, a declarat Aurel Harabulă, șef serviciu în cadrul Secției 3 Poliția Locală Iași.
Chiar dacă autoritățile spun că nu a existat o explozie a criminalității, cifrele arată că, într-un interval de numai șase ore, au fost sesizate infracțiuni grave, inclusiv o tâlhărie. Fără a se putea spune că lipsa iluminatului public a provocat direct aceste fapte, este evident că întunericul reduce vizibilitatea și poate crea condiții mai favorabile pentru comiterea unor infracțiuni sau, cel puțin, accentuează sentimentul de nesiguranță al oamenilor.
Economisirea energiei este un obiectiv legitim, însă atunci când măsurile afectează iluminatul public într-un oraș cu peste 300.000 de locuitori, siguranța cetățenilor trebuie să rămână o prioritate. Pentru mulți ieșeni care au circulat în acea noapte pe străzi întunecate, economia la factura de electricitate nu a compensat lipsa de vizibilitate și sentimentul de insecuritate creat de un oraș rămas în beznă.
5 infracțiuni de la miezul nopții până la ora 6 dimineața? Au fost doar atâtea pentru că infractorii n-au avut lumină decât de la lanterna mobilului…
Nu e vorba doar de potentiale infractiuni.
Esenta demersului este umilirea cetatenilor, dupa modelul unui lagar.
Cam așa au fost învățați cei care au trâit în așa-zisul comunism. Dar acum, domnule, e altceva: un fluviu din Europa e aproape de dispariție … scăderea debitului a dus la scăderea semnificativă a producției de energie electrică … nu ai de ajuns, reduci consumul! Și stai să vezi, totul e în evoluție … Planeta Marte ne paște pe amândoi… Santé.
Energia ar putea fi produsa si pe alte cai decat cea electrica, dar masuri luate fara consultare populara au dus la inchiderea aberanta a unor intregi ramuri de productie.
De exemplu, cea pe carbune.
Iar seceta e rezultatul nu atat al incalzirii globale cat al manipularii climatice, geoingineriei a carei practicare e admisa doar rareori, in treacat.
„Energia ar putea fi produsa si pe alte cai decat cea electrica,”! Adică, cum vine asta? Consultare populară pentru producerea de energie? Hai că sunteți tare! Dar ce spuneți e politică, propagandă, sunteți un pic fuzzy cu energiile, cu energiile … ẞi cu aze, si cu cărbini, și cu hidro, si cu geo tot energie electrică se produce … de acord cu cărbunele… Eu nu fac propagandă pt simplul motiv că nu stiu să fac și nico nu am vreun motiv să fac. Sănătate!
Cu carburator. A bubuit rubrica asta de comentarii din cauza unuia cu carburatorul lui. Asta e cultura postacilir și nu ai ce sa le faci.
Te inseli. La baza demersului sta incompetenta si superficialitatea.
Nu e adevarat. E program de umilire ca si cu mastile. Sa lasam explicatia superficiala, buna de antena 3…
Ce rău v-au făcut măștile? Măști ar trebui să purtăm și acum dacă ne interesează propria sănătate…Rău ne fac friptanele, grătarele, băuturile …
Chirica sa plece.
Astea au fost cele inregistrate.Cate au fost in realitate?Daca nu raspund la telefon….Probleme cu energia sunt,pentru ca nu ne-am gospodarit,precum bulgarii,sa putem stoca energia.
Acest individ a incalcat cu buna stiinta prevederile Codului Administrativ,fiind printre altele si responsabil alaturi de altii pentru ordinea publică. Sa i se intocmeasca dosar penal, mai ales avand in vedere consecintele acestei masuri infantile.
Un ziar care se respecta și un jurnalist care scrie articole pe genunchi.
Pentru comparație , vreau sa se afle numărul de infracțiuni de la aceeași dată de anul trecut. Sau pentru o clarificare mai detaliată, o perioada de cinci , zece ani.
După , mai vorbim.
Un ziar care se respecta și un jurnalist care scrie articole pe genunchi?
Pentru comparație , vreau sa se afle numărul de infracțiuni de la aceeași dată de anul trecut. Sau pentru o clarificare mai detaliată, o perioada de cinci , zece ani.
După , mai vorbim.
O mare greșeală, oprirea iluminării publice în Iași. Aici sunt adunate atâtea nații străine: ucraineni, basarabeni, nepalezi, indieni! Nu este că într-un sătuc unde toată lumea se cunoaște cu toată lumea. Primarul Chirica este un lingușitor și jumătate, dar ar trebui sa se teama mai mult de popor decât de Bolojaf.