Prima pagină » International » Experții ONU cer Franței să ia măsuri urgente pentru a proteja copiii de incest și de toate formele de abuz sexual
Experții ONU cer Franței să ia măsuri urgente pentru a proteja copiii de incest și de toate formele de abuz sexual

Experții ONU cer Franței să ia măsuri urgente pentru a proteja copiii de incest și de toate formele de abuz sexual

19 ian. 2024, 17:00,
în International

Mai mulți experți independenți ai ONU au cerut vineri, 19 ianuarie, Franței să „acționeze de urgență„ pentru a proteja copiii de incest și de toate formele de abuz sexual și să pună capăt „tratamentului discriminatoriu” la care sunt supuse mamele care denunță aceste fapte, potrivit AFP.

Experții – doi raportori speciali și cinci experți din cadrul Grupului de lucru privind discriminarea împotriva femeilor și fetelor – cer autorităților franceze să „abordeze tratamentul discriminatoriu și violența suferită de mamele care încearcă să își protejeze copiii de prădătorii sexuali”.

„În pofida unor acuzații credibile de abuzuri sexuale și violențe incestuoase asupra copiilor de către tații lor, Franța a ignorat principiile de precauție și interesul superior al copilului și a autorizat maltratarea mamelor acestora”, acuză experții, care sunt mandatați de Consiliul ONU pentru Drepturile Omului, dar nu vorbesc în numele organizației în sine.

Experții ONU cer Franței să ia măsuri urgente privind incestul

Experții citează trei cazuri de mame urmărite penal pentru că și-au luat copiii de la tații lor, acuzați de violență sexuală, fizică și psihologică. Aceste cazuri au fost detaliate într-o scrisoare trimisă de experți autorităților franceze la 27 iulie 2023.

Dar „în ciuda acestor acuzații și în absența unei anchete adecvate, acești copii sunt plasați în custodia taților împotriva cărora se fac acuzațiile, iar mamele sunt pedepsite pentru răpire de copii pentru că au încercat să-și protejeze copiii”, au subliniat ei, adăugând că acești „copii rămân în custodia presupușilor autori”.

Aceștia au îndemnat autoritățile să respecte „principiul precauției” și „principiul diligenței necesare” în materie de protecție a copiilor, în special în timpul procedurilor judiciare, pentru a permite o abordare preventivă.

Opinia copilului trebuie să fie solicitată și respectată, iar interesul superior al copilului trebuie să fie principalul considerent înainte ca deciziile privind custodia să fie luate în favoarea unuia dintre părinți, au subliniat experții.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Atac cu drone la frontiera Republicii Moldova cu Ucraina. Doi oameni au murit, iar alți doi au fost răniți
Un atac cu drone a afectat punctul de trecere Starokazacie, la frontiera Republicii Moldova cu Ucraina. Două persoane au murit și alte două au fost rănite. Un atac cu drone s-a produs în noaptea de 8 spre 9 septembrie, în apropierea frontierei dintre Republica Moldova și Ucraina, în zona punctului de trecere Tudora–Starokazacie. Incidentul a […]
Atac cu drone la frontiera Republicii Moldova cu Ucraina. Doi oameni au murit, iar alți doi au fost răniți

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
11 septembrie 2026
11 septembrie 2026