Jadarmeria Bucureşti anunţă, joi, că participanţii la protestul AUR de la Ministerul Sănătăţii au fost îndemnaţi să blocheze accesul în instituţia publică. Echipajele instituţiei negociază cu protestatarul care s-a urcat pe clădire, în încercarea de a-l determiuna să coboare.
”Organizatorul, alături de câţiva reprezentanţi ai acestuia, a îndemnat participanţii la adunarea publică să blocheze accesul în instituţia publică, încercând ulterior să pătrundă în interiorul acesteia. Jandarmii, prin dispozitivele preventiv de ordine publică, au oprit aceste demersuri şi i-au determinat pe participanţi să păstreze caracterul paşnic al manifestaţiei de protest”, a transmis, joi, Jandarmeria Bucureşti, referitor la protestul AUR de la Ministerul Sănătăţii.
Despre protestatarul care s-a urcat pe clădire
Instituţia a făcut precizări şi despre protestatarul care s-a urcat pe clădire.
”Totodată, pe timpul adunării publice, un bărbat s-a urcat pe faţada clădirii şi, în acest moment, prin echipele noastre de dialog, încearcăm să determinăm persoana să coboare în siguranţă. Precizăm faptul că au fost identificate mai multe persoane care au încălcat cadrul legal în vigoare, împotriva acestora urmând a fi aplicate măsuri legale de sancţionare”, a mai transmis Jandarmeria.
Incidente violente la protestul AUR
Un protest al AUR împotriva vaccinării obligatorii are loc, joi, la Ministerul Sănătăţii. Mai multe persoane sunt strânse în faţa instituţiei şi strigă „Rafila, demisia!”.
O persoană care a mai participat de-a lungul anilor la alte proteste, cunoscută ca ”stegarul dac”, s-a urcat pe clădirea Ministerului Sănătăţii şi voia să intre pe geam în biroul ministrului Alexandru Rafila.
Ministrul PSD a reinterat că vaccinarea nu este şi nu va fi obligatorie şi a adăugat că ”orice demonstraţie a unui partid politic, este o greşeală majoră care afectează interesul naţional şi interesul populaţiei”.
Ministrul Sănătății:„ Este o acțiune incorectă și neadevărată”
În fața ministerului se desfășoară o acțiune de informare incorectă, neadevărată, care are ca și scop scăderea conștientizării populației în ceea ce privește utilitatea vaciinării, a declarat ministrul Sănătății Alexandru Rafila, cu privire la protestul AUR organizat joi.
„Am văzut niște sloganuri, eu vă asigur că majoritatea celor care sunt aici au fost vaccinați în copilărie, nu mi s-a părut că au fost intoxicați, dar cred că intoxicarea (…) se referă la intoxicarea politică și la dezvoltarea unui subiect neadevărat”, a spus Rafila.
Acesta a adăugat că acoperirea vaccinală în ultimii ani în România a scăzut „îngrijorător”.
„Eu am repetat în numeroase rânduri, alți reprezentanți ai Ministerului Sănătății, parlamentari și profesioniști din sistemul de sănătate au declarat foarte clar că acest proiect nu face altceva decât să stabilească principiile funcționării unui program de vaccinare și unui acces la vaccinuri în țara noastră, mai ales că în ultimii 10-15 ani scăderea acoperiririi vaccinale în România a fost un element care este îngrijorător, a dus România dincolo de locul 100 în topul clasamentului mondial în ceea ce privește acoperirea vaccinală, suntem la multe dintre vaccinuri pe ultimul loc în Euorpa și lucrul acesta trebuie schimbat”, a precizat ministrul Sănătății.
Acesta susține că niciunul dintre principiile proiectului nu se referă la o obligativitate a vaccinării, ci spune doar că unul dintre principii este „asigurarea dreptului tuturor cetățenilor, a dreptului, nu a obligației, de a opta, a opta înseamnă chestiune opțională, pentru utilizarea vaccinurilor în vedere menținerii sănătății”.
Căldură mare, monșer…