National

Explicațiile șoferiței de 56 de ani, care a ucis două suflete: „Am avut un acces de strănut, am vrut să frânez, dar am apăsat pedala greşită”

Publicat: 01 mart. 2021

Șoferița în vârstă de 56 de ani care, sâmbătă, a ucis două fete în cartierul bucureștean Andronache, după ce a intrat cu mașina pe trotuar, a fost reținută. Într-o declarația citată de Antena 3, ea a afirmat că accidentul s-a produs din cauza unei crize de strănut.

„În momentul în care m-am apropiat de capătul străzii unde trebuia să fac dreapta, am avut un acces de strănut şi am strănutat de 3-4 ori, am vrut să frânez dar am apăsat pedala greşită, m-am panicat, m-am blocat şi n-am mai ştiut ce să fac. Maşina a lovit bordura, a intrat în persoanele de pe bordură şi s-a oprit în gard. Au sărit airbag-urile şi imediat ne-au scos alte persoane din maşină şi au început să ne bată”, a declarat șoferița, potrivit sursei citate.

Sub influența alcoolului

„În baza probatorului administrat, polițiștii Brigăzii Rutiere au dispus măsura reținerii pentru 24h față de conducătoarea auto, urmând ca aceasta să fie prezentată unității de parchet competente cu propunerea de a se dispune măsura arestului preventiv. Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și conducere sub influența alcoolului”, anunță luni Brigada Rutieră din București.

Bătuți de rude

Sâmbătă după-amiază, o femeie de 57 de ani a pierdut controlul maşinii pe care o conducea pe o stradă în zona Andronache din Capitală, a lovit un stâlp, care s-a prăbuşit, după care maşina a fost proiectată pe trotuar, unde a accidentat mortal o fetiţă de 6 ani şi o fată de 21 ani. Cele două victime au fost transportate de urgenţă la spital, însă nu au mai putut fi salvate.

Imediat după accident, femeia de la volan a fost agresată de rudele fetelor accidentate, fiind transportată şi ea la spital. De asemenea, şi soţul femeii, aflat pe scaunul dreapta de lângă şofer, a fost scos din maşină de mulţimea furioasă şi a fost bătut.

În declaraţia dată la Poliţie, şoferiţa ar fi spus că are permis de conducere de mai multă vreme, însă nu conduce constant şi nu avea experienţă pe o maşină, având cutie automată de viteze. În acea zi s-ar fi urcat la volan pentru că soţul ei consumase băuturi alcoolice. La un moment dat, ar fi încurcat pedalele maşinii şi ar fi apăsat pe acceleraţie în loc de frână, ajungând cu maşina pe trotuar, unde le-a accidentat mortal pe cele două fete.





Adauga un comentariu