După tragedia petrecută în Sectorul 5 al Capitalei, unde o explozie puternică a distrus un bloc și a provocat moartea a trei persoane, anchetatorii indică o fisură într-o conductă de gaze aflată în exteriorul clădirii ca fiind principala ipoteză privind cauza deflagrației. Informațiile au fost făcute publice miercuri de către Cristian Gheorghe, directorul Direcției de Investigații Criminale din cadrul Poliției Române.
Cercetările continuă după explozia de pe Calea Rahovei! Zona este extrem de periculoasă
Cristian Gheorghe a explicat că investigațiile au scos la iveală o fisură pe coloana de export a conductei de gaz, aflată în afara blocului afectat. De asemenea, a fost ridicat și un cablu electric aflat în apropiere, ambele elemente urmând să fie analizate în cadrul expertizei tehnice.
„În exteriorul blocului, pe coloana de export, s-a găsit o fisură. S-au ridicat bucata de țeavă și cablul electric din apropiere. Servesc la concluziile expertizei. La momentul de față nu putem să concluzionăm cu certitudine că aceasta este cauza 100%. E principala ipoteză”, a precizat Cristian Gheorghe, subliniind că se așteaptă concluziile de la INSEMEX (Institutul Național pentru Securitate Minieră și Protecție Antiexplozivă) și INEC (Institutul Național de Expertize Criminalistice) pentru a stabili dinamica exactă a exploziei.
Cercetările la fața locului s-au desfășurat fără întrerupere în ultimele cinci zile, inclusiv pe timp de noapte, din cauza complexității cazului și a riscurilor existente. Zona este extrem de instabilă, iar intervenția fizică în etajele superioare ale blocului nu a fost posibilă. Din acest motiv, specialiștii au folosit drone, roboți și nacele pentru a examina structura clădirii și a aduna probe relevante.
„Inclusiv noaptea s-a lucrat, pentru că au fost etape pe care nu le-am putut întrerupe. S-au ridicat toate categoriile de probe pe care le-am putut descoperi în momentul actual din proximitatea blocului care au legătură cu cauza”, a declarat Alexandru Poroșanu, director adjunct al Institutului Național de Criminalistică.
„A fost o cercetare extraordinar de dificilă până la momentul actual. Intervenția la nivelele superioare s-a efectuat din nacele, cu drone și cu roboți. Este singura variantă pe care o avem disponibilă”, a completat acesta.
Toate probele ridicate, în special conducta de gaz fisurată și cablurile electrice din apropierea acesteia, vor fi supuse unor analize amănunțite de către cei mai buni experți din țară. Până la obținerea rezultatelor oficiale, ancheta rămâne deschisă, iar cercetările continuă într-un perimetru larg.
„Toate expertizele se vor face de către cei mai buni experți din țară. Conducta de gaz ridicată avea într-adevăr o fisură, dar trebuie să așteptăm rezultatele pentru a ști dacă aceasta este cauza exploziei”, a subliniat Poroșanu.
Cercetările vor mai dura cel puțin una-două săptămâni, timp în care accesul în blocurile din vecinătatea clădirii grav avariate este restricționat. În paralel, se desfășoară verificări tehnice în imobilele din zona afectată, inclusiv la Liceul Teoretic „Dimitrie Bolintineanu”, care a fost afectat de suflul exploziei.
Poliția a solicitat sprijinul Prefecturii pentru coordonarea intervențiilor viitoare și stabilirea unui calendar clar de acțiuni. Până la finalizarea anchetei, zona rămâne sub monitorizare strictă, iar accesul este permis doar personalului autorizat.