Prima pagină » Eveniment-Social » Expoziția de pictură „Umbrele prezentului”, semnată de Ștefan Tudor, aduce la Iași portrete care ascund povești și emoții profunde!

Expoziția de pictură „Umbrele prezentului”, semnată de Ștefan Tudor, aduce la Iași portrete care ascund povești și emoții profunde!

08 iul. 2026, 02:00, 3 ,
Andreea ONOFREI în Eveniment-Social

Uniunea Artiștilor Plastici din România – Filiala Iași deschide, în această săptămână, o nouă expoziție de pictură dedicată artei contemporane. Intitulată „Umbrele prezentului” și semnată de artistul Ștefan Tudor, absolvent al Universității Naționale de Arte „George Enescu” Iași, expoziția reunește o serie de lucrări care explorează teme actuale precum identitatea, fragilitatea umană și transformările interioare ale omului. Vernisajul va avea loc pe 10 iulie, de la ora 18:30, iar publicul este invitat să descopere o colecție de picturi care propune o perspectivă diferită asupra portretului.

Expoziția „Umbrele prezentului” se deschide pe 10 iulie la Iași. Lucrările sunt realizate într-un stil expresionist, cu puternic impact vizual.

Picturi semnate de artistul Ștefan Tudor vor fi expuse la Iași

Uniunea Artiștilor Plastici din România – Filiala Iași găzduiește, începând cu 10 iulie 2026, expoziția de pictură „Umbrele prezentului”, semnată de artistul Ștefan Tudor. Vernisajul va avea loc de la ora 18:30, în prezența unor importante personalități din mediul artistic și universitar: lector univ. dr. Maria Bilașevschi, președintele U.A.P.R. Filiala Iași, prof. univ. dr. Cristian Ungureanu, prorector al Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași, și prof. univ. dr. Dragoș Pătrașcu.

Expoziția propune publicului o experiență diferită față de o simplă galerie de portrete. Chipurile pictate de Ștefan Tudor nu urmăresc fidelitatea față de realitate, ci încearcă să surprindă ceea ce se ascunde dincolo de expresiile feței.

Potrivit Mariei Bilașevschi, lucrările artistului nu sunt construite pentru a impresiona prin frumusețea lor estetică, ci pentru a provoca privitorul să privească dincolo de aparențe.

„Expoziția artistului Ștefan Tudor nu propune o succesiune de imagini, ci o cartografiere anatomică și psihologică a chipului reperat dincolo de lizibilul fizionomic. Chipul încetează să mai fie un receptacul pasiv al privirii exterioare, devenind un veritabil seismograf al unor trăiri profunde”, explică lector univ. dr. Maria Bilașevschi, președintele U.A.P.R. Filiala Iași.

Colecția de lucrări oferă o nouă perspectivă portretului

În viziunea curatorilor, personajele din expoziție nu reprezintă doar oameni ai prezentului, ci evocă figuri arhaice, apropiate de idolii preistorici sau de picturile rupestre. Astfel, identitatea contemporană este pusă în dialog cu originile omului, iar trecutul și prezentul se întâlnesc într-una și aceeași imagine.

Maria Bilașevschi consideră că acesta este unul dintre cele mai importante mesaje ale expoziției.

„Ștefan Tudor operează o veritabilă imersiune în straturile antropologice ale formei umane. Figurile sale devin idoli ai unei preistorii reinventate, mase compacte de materie cromatică ce par abia extrase dintr-un sit arheologic al conștiinței. Astfel, artistul instituie o instanță curajoasă de recuperare morală, întrebându-ne cum ne putem reconstrui identitatea atunci când masca civilizației crapă sub greutatea propriilor noastre convingeri. Departe de a fi un manifest al resemnării, expoziția devine spațiul unei renașteri programatice. Civilizația nu se prăbușește în neant, ci coboară lucid în straturile primare ale originilor pentru a-și redescoperi nucleul dur, arhaic și indestructibil. Chipurile și corpurile epocii noastre nu sunt fosilizate, ci reconfigurate din interior spre exterior, lăsând ca din magma densă de pastă să izbucnească acele nuclee de lumină pură, solară, o dovadă concretă că spiritul uman păstrează capacitatea suverană de a supraviețui propriei prăbușiri și de a triumfa asupra umbrelor prezentului”, a declarat președintele U.A.P.R. Filiala Iași.

Dincolo de dimensiunea artistică, proiectul invită publicul la reflecție asupra unei teme extrem de actuale, și anume felul în care oamenii își construiesc identitatea într-o societate dominată de imagine, presiune socială și schimbări permanente.

Prin „Umbrele prezentului”, Ștefan Tudor aduce în fața publicului ieșean o expoziție de pictură care depășește limitele portretului clasic și invită la reflecție asupra lumii în care trăim.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Revoltă după o cazare în Eforie Nord. Un cuplu susține că a găsit mucegai și mizerie într-un hotel de trei stele, deși a plătit 350 de lei pe noapte
Un cuplu cazat într-un hotel de trei stele din Eforie Nord susține că a găsit mucegai, praf și instalații sanitare deteriorate. Imaginile au fost publicate online, iar turiștii cer verificări din partea ANPC. Turiștii susțin că au descoperit o cameră cu numeroase probleme de igienă și întreținere, iar după ce au cerut schimbarea acesteia, spun […]
Revoltă după o cazare în Eforie Nord. Un cuplu susține că a găsit mucegai și mizerie într-un hotel de trei stele, deși a plătit 350 de lei pe noapte
Comentarii
  • Individul din poza mai intai sa-si bage camasa in pantaloni si sa-si dea ochelarii de soare jos pentru ca numai cocalarii isi fac poze cu ochelarii de soare in casa.
    In ceea ce priveste calitatea „artei” prezentate, mai bine nu comentez…

  • Am citit cu plăcere acest articol si m-am bucurat să aflu mai multe despre despte actibitatea si talwntul dumneavoastră.Picturile transmit sensibilitate, emotie si pasiune, iar fiecare lucrare pare să spună o poveste.Vă felcit pentru tot ceea ce realizati si vă doresc multă inspiratie.

  • Americanul Hotul

    Wow ce frumos ați pictat !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
11 iulie 2026
11 iulie 2026