Prima pagină » National » Femeia înjunghiată la un centru maternal din Călăraşi ceruse ajutor autorităţilor de două ori anul trecut
Femeia înjunghiată la un centru maternal din Călăraşi ceruse ajutor autorităţilor de două ori anul trecut

Femeia înjunghiată la un centru maternal din Călăraşi ceruse ajutor autorităţilor de două ori anul trecut

20 aug. 2025, 17:41,
Redacția BZI în National

Femeia care a fost înjunghiată de fostul său partener, într-un centru maternal din Călăraşi, a solicitat, anul trecut, de două ori, în doar câteva zile, sprijinul autorităţilor, în urma unor conflicte cu acesta. A doua oară, ea a solicitat ordin de protecţie, dar poliţiştii au considerat că nu există risc iminent la adresa ei. Poliţia spune că ea şi-a asumat prin semnătură formularul de evaluare a riscului, transmite News.ro.

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Călăraşi informează, într-un comunicat transmis miercuri, că femeia înjunghiată într-un centru maternal din Călăraşi se adresase Poliţiei în două rânduri anul trecut.

Ceruse ajutor autorităţilor de două ori anul trecut

Prima dată, ea a sunat la 112 în urma unui conflict verbal cu concubinul, iar a doua oară, la câteva zile, a solicitat emiterea unuin ordin de protecţie, însă Poliţia a considerat că nu e cazul.

„La data de 18 octombrie 2024, prin apel 112, femeia în cauză a solicitat sprijin cu privire la existenţa unor neînţelegeri cu fostul partener, referitoare la custodia copiilor. Evenimentul nu a implicat acte de violenţă fizică, fiind vorba despre o ceartă verbală între cei doi. Ulterior, la data de 21 octombrie 2024, a fost depusă la sediul inspectoratului sesizare scrisă din partea femeii, prin care aceasta a solicitat emiterea unui ordin de protecţie. Procedând la aplicarea prevederilor legale, a fost completat formularul de evaluare a riscului, rezultând că nu există un risc iminent, documentul fiind asumat de către victimă pe bază de semnătură. De asemenea, acesteia i-a fost înmânată cererea-tip pentru solicitarea unui ordin de protecţie pe cale judecătorească”, se arată în comunicatul Poliţiei Călăraşi.

Agresorul este fostul concubin al victimei

Oficialii Poliţiei precizează că, în urma anchetei deschise după incidentul din octombrie 2024, a fost deschis dosar penal pentru violenţă în familie, distrugere şi ameninţare, care, în 10 decembrie 2024, „a fost înaintat unităţii de parchet competente, cu propunere procedurală corespunzătoare”.

„Inspectoratul de Poliţie Judeţean Călăraşi nu a fost informat de către alte instituţii publice cu privire la existenţa stării conflictuale dintre cele două persoane la care am făcut referire. În prezent, la nivel intern se efectuează cercetări cu privire la modul de gestionare a situaţiei semnalate în cursul lunii octombrie 2024”, au transmis reprezentanţii IPJ Călăraşi, subliniind că ”infracţiunile de violenţă în familie sunt tratate cu responsabilitate de poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Călăraşi, fiind considerate prioritate zero”.

Duminică, o femeie de 36 de ani a fost înjunghiată, în incinta unui centru maternal din municipiul Călăraşi. Agresorul este fostul concubin al victimei, după comiterea faptei acesta plecând de la locul incidentului. Femeia a fost dusă la spital, iar agresorul a fost găsit la locuinţa sa, pe numele lui fiind deschis dosar penal pentru tentativă de omor.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Primele concluzii medico-legale în cazul morții lui Gabi Mureșan. Ce indică investigațiile privind decesul fostului fotbalist
Primele concluzii medico-legale în cazul morții lui Gabi Mureșan indică o posibilă afecțiune cardiacă nediagnosticată. Fostul fotbalist a murit la 44 de ani, după ce i s-a făcut rău într-un lac din județul Sibiu. Noi informații au apărut în ancheta privind decesul fostului internațional Gabriel Mureșan. Potrivit concluziilor preliminare ale medicilor legiști, publicate de România […]
Primele concluzii medico-legale în cazul morții lui Gabi Mureșan. Ce indică investigațiile privind decesul fostului fotbalist

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
16 iulie 2026
16 iulie 2026