Funcționarii Agenției de Plăți și Intervenție în Agricultură (APIA) Iași iau măsurile necesare pentru ca toți agricultorii din județ care au depus cereri să primească avansul din subvenții.
Astfel, fermierii care până acum nu s-au aflat pe listele de plată sunt chemați la APIA pe bază de programare pentru clarificările necesare în vederea intrării mai rapide la plată. Este vorba despre persoanele care au fost verificate prin controlul prin teledetecție. Aceștia nu pot primi banii până când situația lor nu este clarificată. În Iași, dar și în alte județe se desfășoară activitățile de verificare a acestor fermieri, pe baza rezultatelor controlului prin teledetecție. Agricultorii din județ sunt programați să vină în perioada următoare, la APIA, sediul central, pentru clarificări.
Agricultorii trebuie să clarifice situațiile neclare
Fermierii din Iași care sunt în situația în care necesită clarificări despre cultivările pe parcele care apar ca fiind comune sau cazurile de supradeclarare ale blocurilor fizice sunt chemați la APIA. Au fost programați la sediul central și fermierii care au declarat parcele în același bloc fizic, indiferent dacă sunt sau nu controlați prin teledetecție. Pentru asta, funcționarii APIA vor utiliza aplicația IPA online care le arată imaginile prin satelit, dar și rezultatele digitale realizate pe terenurile fermierilor. De asemenea, această aplicație este utilizată de funcționarii APIA pentru ca orice modificare de amplasament a vreunei parcele să poată fi realizată la momentul clarificării. La sediul Agenției trebuie să se prezinte aproximativ 1.000 de fermieri. Cei care nu vor lămuri situațiile neclare riscă să piardă subvențiile.
Ce bani primesc fermierii?
Fermierii vor primi avansul de 70 la sută din schema de plată unică pe suprafață (SAPS), care este de 102,6082 euro/ha. Pentru plata redistributivă pentru intervalele între 1 și 5 hectare (inclusiv 5 ha) și peste 5 hectare și până la 30 de hectare inclusiv, avansul va fi din suma de 48,7127 euro/ha. Tot 70 la sută din suma de 59,3201 euro/ha se va plăti fermierilor pentru plata la înverzire. Tinerii fermieri vor încasa avansul din 31,2477 euro/ha. Plățile pentru schemele finanțate din FEGA (Fondul European de Garantare Agricolă) se fac în lei, la cursul de schimb valutar de 4,7496 lei/euro, stabilit de Banca Centrală Europeană în data de 30 septembrie 2019, în timp ce pentru plățile schemelor finanțate din FEADR (Fondul European Agricol de Dezvoltare Rurală), cursul de schimb valutar este de 4,6635 lei/euro. Acesta a fost stabilit de Banca Centrală Europeană în data de 31 decembrie 2018