Prima pagină » Economic Local » Fermierii din Iași cer lansarea măsurii pentru asigurarea culturilor. „Piața agricolă este instabilă, cu prețuri mici și costuri de producție mari”
Fermierii din Iași cer lansarea măsurii pentru asigurarea culturilor. „Piața agricolă este instabilă, cu prețuri mici și costuri de producție mari”

Fermierii din Iași cer lansarea măsurii pentru asigurarea culturilor. „Piața agricolă este instabilă, cu prețuri mici și costuri de producție mari”

29 iul. 2026, 02:00,
Raluca COSTIN în Economic Local

Fermierii din Iași cer lansarea măsurii pentru asigurarea culturilor prin intervenția DR-31 – „Contribuții financiare la plata primelor de asigurare”. Agricultorii susțin că au nevoie mai repede față de anul trecut de sumele acordate în cadrul acestui program derulat de AFIR. Piața agricolă instabilă, costurile mari de producție și prețurile mici la cereale au determinat fermierii să solicite aceste sume. Fermierii au producții mulțumitoare la cereale, însă se tem că la porumb și floarea-soarelui vor fi înregistrate pierderi.

Fermierii din Iași cer ca Intervenția DR-31 – „Contribuții financiare la plata primelor de asigurare” să fie lansată mai devreme. În anul 2025, programul s-a derulat începând cu luna septembrie.

Fermierii din Iași cer lansarea măsurii pentru asigurarea culturilor, prin care pot obține sume importante

Agricultorii spun că au nevoie mai repede față de anul trecut de sumele acordate în cadrul acestui program derulat de AFIR, deoarece trec printr-o perioadă dificilă. Deși au producții mulțumitoare la grâu, rapiță sau orz, prețurile sunt mici, piața agricolă este instabilă, iar costurile de producție sunt în creștere. Fermierii au producții mulțumitoare la cereale, însă se tem că la porumb și floarea-soarelui vor fi înregistrate pierderi.

„La porumb deja se vede că vor fi pierderi. E secetă. Poate în alte părți din Iași e mai bine, dar la noi se vede că s-a instalat seceta. Piața agricolă este instabilă, cu prețuri mici la cereale și costuri de producție tot mai mari. Suntem nevoiți să căutăm orice sursă de finanțare găsim, iar programul acesta e unul bun pentru noi”, susține Vasile Mihăilă, fermier.

De asemenea, Forumul Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România (Forumul APPR) a solicitat Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale lansarea de urgență a intervenției DR-31 – „Contribuții financiare la plata primelor de asigurare”. Organizația a cerut publicarea rapidă a calendarului și a condițiilor de accesare, precum și confirmarea eligibilității polițelor încheiate deja de fermieri pentru actualul an agricol. AFIR deblochează depunerea cererilor de finanțare.

Fermierii din Iași au obținut aproape 300.000 de euro de la AFIR pentru polițele de asigurare

Fenomenele meteo extreme, precum seceta, grindina, furtunile, înghețul, pot provoca pierderi importante într-un timp foarte scurt, iar polițele de asigurare pot limita impactul financiar asupra fermelor, potrivit agricultorilor din Iași. Anul trecut, fermierii din Iași au depus 65 de cereri de finanțare, în valoare de 285.000 de euro, în măsura 17.1 „Prime de asigurare a culturilor, a animalelor și a plantelor”, un număr record de cereri depuse în numai câteva zile. Prin această măsură, fermierii pot beneficia de sprijin nerambursabil, reprezentând 70% din valoarea primei de asigurare eligibile și plătite efectiv de aceștia. Sprijinul este acordat atât pentru sectorul vegetal, cât și pentru sectorul zootehnic, acoperind polițele de asigurare care vizează riscurile menționate în legislația aplicabilă. Beneficiarii acestei submăsuri sunt fermierii activi, iar aceștia trebuie să îndeplinească mai multe condiții obligatorii: să fie persoane fizice sau juridice române, să acționeze în nume propriu, iar persoana fizică sau reprezentantul legal al solicitantului – persoană juridică – să aibă vârsta de cel puțin 18 ani împliniți la data depunerii cererii de finanțare.

Fermierii din Iași cer lansarea măsurii pentru asigurarea culturilor prin intervenția DR-31 – „Contribuții financiare la plata primelor de asigurare”.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Învățătoarea lovită de fulger a vorbit din salonul de spital. Primele mărturii după ce a supraviețuit tragediei: „Ei sunt îngerii mei”
Învățătoarea lovită de fulger, Dumitra Topolianu, a făcut primele declarații după ce și-a revenit în spital. Cadrul didactic le mulțumește elevilor și medicilor care i-au salvat viața și spune că își dorește să revină la catedră. Dumitra Topolianu, învățătoarea care a fost lovită de fulger în timpul unei drumeții alături de elevii săi, a făcut […]
Învățătoarea lovită de fulger a vorbit din salonul de spital. Primele mărturii după ce a supraviețuit tragediei: „Ei sunt îngerii mei”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
31 iulie 2026
31 iulie 2026