Protestele fermierilor împotriva acordului comercial Mercosur au început joi, 15 ianuarie 2026, în mai multe județe din România. Agricultorii spun că acordul este profund dezavantajos pentru producătorii români și riscă să distrugă agricultura autohtonă.
Manifestații au loc în județul Covasna, dar și în zona Moldovei, unde circulația este serios afectată pe drumul european E85 (DN2).
În cursul după-amiezii, traficul a fost îngreunat pe tronsonul Cristești – Moțca – Soci – Miroslovești, din cauza unui convoi format din zeci de tractoare.
Protest cu zeci de tractoare la Iași
Potrivit primelor informații, aproximativ 40 de tractoare, venite dinspre Suceava, s-au deplasat în coloană pe DN2, având drapele și recuzită de protest. În jurul orei 15:00, convoiul a fost tras pe dreapta de polițiștii rutieri, pentru a preveni blocarea totală a traficului.
Fermierii intenționau să se regrupeze în zona Miroslovești, unde urmau să li se alăture agricultori din județul Iași, pentru ca ulterior să plece spre București, la un protest de amploare.
În total, aproximativ 100 de fermieri din mai multe județe ale țării participă la acțiunile de protest.
„Nu suntem de acord cu Mercosur. Agricultorii români nu au niciun avantaj în urma acestui acord”, a declarat un fermier din județul Iași.
Inspectoratul de Poliție Județean Iași a transmis un punct de vedere oficial privind situația din trafic:
„La data de 15 ianuarie a.c., mai mulți participanți la trafic au sesizat, prin apelul unic de urgență 112, faptul că pe DN2, din direcția comunei Moțca către satul Boureni, mai multe tractoare cu utilaje agricole se deplasează pe partea carosabilă, cu drapele și recuzită, și nu lasă participanții la trafic să depășească coloana.
Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pașcani și ai Secției nr. 6 Poliție Rurală Pașcani s-au deplasat la fața locului, constatând că cele sesizate se confirmă.
În acest moment, polițiștii procedează la legitimarea participanților la trafic, dirijând, totodată, traficul rutier.”
Fermierii avertizează că protestele vor continua și chiar se vor intensifica dacă autoritățile române nu vor lua o poziție fermă împotriva acordului Mercosur, despre care spun că favorizează importurile din afara Uniunii Europene, în detrimentul producătorilor locali.
Corect ar fi ca fiecare fermier să aibă legat de gât un panou cu sumele luate din subvenţii. Ca să vedem cât sunt ei de săraci…
Corect și să plătească impozit pe terenul arendat
Cioroi, gherțoi comunist, vremea baragladinelor idioate a trecut. :
Presupun ca lumea trebuie sa-ti dea pumni in gura sa incetezi, ca de vorba buna nu intelegi.
Protestează cu tractoare cumpărate din subvenții europene !
Subventiile alea sunt din bani romanesti, imbecilule, ca romanii cotizeaza la UE, handicapatule! Romania nu primeste nimic pe gratis, cretinule!
Pe gratis primesc totul haholii si ciorile nepaleze. Ei nu platesc impozite pe nimic. Impoziteaza-i si pe ei, nu doar pe romani.
Subventiile nu valoreaza nimic daca ti se iau posibilitatiile de a-ti vinde marfa. Nu doar fermierii romani protesteaza, toti fermierii din Europa protesteaza.
Nu se ia nici o posibilitate, să vină cu prețuri decente și o să și-o vândă, până atunci lumea cumpără de unde este mai ieftin.
tie ti-ar trebui o talanca la gat ca sa vada lumea ca esti bou
Din fericire tu ai deja. :
Oare cum altii pot face agricultura fara subventii si o duc bine? Iar astia cu subventii ies in strada si protesteaza. Se simt in pericol ca le ia ciolanul? Bine ca se organizeaza la protestat dar ca sa grupeze in asociatii sa vanda marfa, ei o arunca pe camp… asa de avari si prosti incuiati sunt.
Sa plătească și impozite pe terenul arendat
Sa plătească și impozite pe terenul arendat
Sa plătească și impozite pe terenul arendat
Cei care pledați pentru impozite va doresc sa le plătiți și atunci discutăm. Cum să pui impozite pe proprietate care este un bun obținut prin muncă pentru care ai plătit toate impozitele.
Retardatule, 3 milioane locuințe stau goale pt. că impozitele sunt prea mici.
La fel e și cu pârloagele moștenite.
BA TU ESTI PROST?! Locuintele alea stau goale pentru ca oamenii nu au bani sa le cumpere, prostu’ pvlii calului!
Retarddatule, 3 milioane locuințe stau goale pt. că impozitele sunt prea mici.
La fel e și cu pârloagele moștenite.
Cei care pledați pentru impozite va doresc sa le plătiți și atunci discutăm. Cum să pui impozite pe proprietate care este un bun obținut prin muncă pentru care ai plătit toate impozitele.
Retarddatule, 3 milioane locuințe stau goale pt. că impozitele sunt prea mici.
La fel e și cu pârloagele moștenite.
retardatule , nici o garsonera intr-un bloc cu bulina nu e atat. Asta e pret de camera de camin cu baie si bucatarie in 20mp2.
Cei care pledați pentru impozite va doresc sa le plătiți și atunci discutăm. Cum să pui impozite pe proprietate care este un bun obținut prin muncă pentru care ai plătit toate impozitele.
Cei care pledați pentru impozite va doresc sa le plătiți și atunci discutăm. Cum să pui impozite pe proprietate care este un bun obținut prin muncă pentru care ai plătit toate impozitele.
Cei care pledați pentru impozite va doresc sa le plătiți și atunci discutăm. Cum să pui impozite pe proprietate care este un bun obținut prin muncă pentru care ai plătit toate impozitele.
Eu n-am văzut în România agricultori săraci, mulți au sute de hectare de pământ, utilaje de sute de mii de euro, încasează subvenții de la stat iar producția o vând în străinătate pe profit bun.
Tu nici macar nu ai iesit din jegul tau de oras-comuna. De unde stii tu cum arata o ferma?
Vorbesti ca handicapatul din ce ai vazut pe internet.
Mai terminați cu fermierii săraci din România ; au primit subvenții în fiecare an , sunt asigurați , protestează cu tractoare de sute de mii de euro ; verificați cum plătesc impozit , cum au pus stăpânire pe sediile CAP ; lor oricum nimic nu le convine ; mergeți în ferme și vedeți ce parc auto personal au ; o afacere în alt domeniu dacă nu merge se închide , la ei primesc despăgubiri
Foame plăcută! :
Citeste invers.
Putem avea mancare la jumate din preturi cu mancarea din strainatate acum, cu acordul Mercurial au zis la tv, va strica preturi reduse?????? Sa iei cu 5 lei un bax de oua??? Painea la juma de pret???
Așa se procedează.
Nu stai cu capul plecat și accepți orice mârlănie din partea statului.
Personal cunosc fermieri de judetul Iasi, care au bani cacalau maria ta.
Ultimile tipurti de masini sot si sotie, copii la fel.
Vile de vile au fiecare, concedii de nu stiu cate ori pe an in afara tarii.
Hai sa nu ii mai plangem pe fermieri si sa ii plangem pe anhajatii lor.
Patronasii o duc bine de tot.
Si bine zice tipul din primul comentariu, ia hai sa vedem cate subventii au luat patronasii astia din agricultura si nu numai.
Daca face cineva o situatie vedem ca nu au dreptate.
Inca odata zic, angajatii patronasilor din agricultura o duc rau, asta e adevarat, dar patronasii nu sunt deloc de plans.
Cine nu crede sa verifice cat au incasat patronasii din agricultura, din toate tipurile de subventii si dupa aia mai disctam.
Felicitari pt vocabular agri agricultorule pate iei suventii pt putina scoala!
ce ati votat asta avem
Este unu pe aici care se vâra in toate comentariile. Imfam prost narcist mincinos jigodie…nu îl mai bagati in seamă este plin de ura si este in stare sa se muște singur de cur daca i se cere..il urmaresc de ceva vreme se baga ca musca n cacat la toate com…
De unde au tractoarele zabalosii, cu ce bani le-au luat? Jeguri imputite numite fermieri
Sa va puna voua care votati cu corutpii de 35 de ani taxe de 10 ori. Luavuas ******
Fara subventii si preturile sa scada . Nu sunt salariile din FRANTA – GERMANIA !