Prima pagină » Economic Local » Fermierii ieșeni au primit banii pentru primele de asigurări
Fermierii ieșeni au primit banii pentru primele de asigurări

Fermierii ieșeni au primit banii pentru primele de asigurări

06 nov. 2019, 04:00,
Raluca Costin în Economic Local

Ieșenii care au solicitat de la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) banii europeni pentru primele de asigurare au încasat deja aceste sume.

Este vorba despre agricultorii din județ care au depus cererile la AFIR până în prezent. Aceștia au primit în total 12.700 de euro, cea mai mare sumă solicitată de către un fermier fiind de 4.764 de euro. În medie, un fermier a solicitat o primă de 2.000 de euro. Cei interesați mai pot depune documentele până la sfârșitul lunii noiembrie, în cadrul submăsurii 17.1- „Prime de asigurare a culturilor, a animalelor și a plantelor”.

„Majoritatea au cerut banii pentru culturile din câmp. Noi avem 9 dosare decontate până în prezent. Pentru culturile de toamnă, probabil fermierii vor cere banii necesari în această lună”, au declarat reprezentanții AFIR Iași.

Ce culturi pot fi asigurate

Pentru a beneficia de sprijinul financiar, solicitanții trebuie să fie fermieri activi, să încheie cu o societate de asigurări un contract pentru riscurile menționate în cadrul submăsurii 17.1 și să se angajeze să plătească valoarea integrală a primei de asigurare în cuantumul și la termenele prevăzute în contract. Solicitanții pot beneficia de sprijin dacă utilizează terenuri agricole (cu excepția suprafețelor cultivate cu struguri pentru vin), dacă dețin, cresc sau exploatează animale. De asemenea, pot obține banii dacă încheie contractul de asigurare pentru toate suprafețele cultivate cu același tip de cultură de la nivelul exploatației și dacă nu creează condiții pentru a obține în mod necuvenit un avantaj. Cererile de finanțare se depun on-line pe pagina de internet a AFIR. Pentru întocmirea documentației necesare obținerii finanțării, solicitanții de fonduri europene au la dispoziție Ghidul solicitantului, pe site-ul AFIR.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Abuz în familie la Buzău! Adolescent de 16 ani, arestat după ce a încercat să își violeze verișorul de doar 9 ani
Un adolescent de 16 ani din Buzău a fost arestat preventiv după ce a încercat să își violeze verișorul de 9 ani. Tânărul este recidivist, fiind cercetat penal pentru abuzuri similare comise în trecut asupra aceleiași victime. Comunitatea locală este în stare de șoc în urma dezvăluirilor dramatice care scot la iveală un calvar prelungit, […]
Abuz în familie la Buzău! Adolescent de 16 ani, arestat după ce a încercat să își violeze verișorul de doar 9 ani

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
08 iulie 2026
08 iulie 2026