Prima pagină » International » Fermierii polonezi vor ridica o blocadă la frontiera cu Ucraina
Fermierii polonezi vor ridica o blocadă la frontiera cu Ucraina

Fermierii polonezi vor ridica o blocadă la frontiera cu Ucraina

22 nov. 2024, 19:00, 2 ,
Redacția BZI în International

Polonia se va opune tratatului de liber schimb al Uniunii Europene cu ţările din Mercosur (Argentina, Brazilia, Paraguay şi Uruguay), a declarat vineri un vicepremier polonez, decizia finală urmând să fie luată săptămâna viitoare, transmite AFP, conform Agerpres.

Contururile unui acord au fost convenite în 2019, dar unele ţări UE, printre care Franţa, se opun, temându-se că le-ar afecta sectoarele agricole.

„Polonia nu va sprijini acest acord, aceasta este rezoluţia pe care vrem să o adoptăm în cadrul guvernului”, care urmează să se întâlnească marţi, a declarat ministrul polonez al Apărării, Wladyslaw Kosiniak-Kamysz.

Tot vineri, ministrul polonez al agriculturii şi-a reiterat opoziţia faţă de acest acord în timpul unei întâlniri cu omologul său francez, la Varşovia.

„Nu credem că va fi o poziţie (guvernamentală) alta decât una negativă”, a declarat ministrul polonez al agriculturii, Czeslaw Siekierski, după discuţiile de la Varşovia.

Fermierii polonezi au anunţat pentru sâmbătă o nouă blocadă a punctului de trecere a frontierei Medyka, de la graniţa cu Ucraina, invocând acordul Mercosur printre principalele motive ale protestului lor.

Fermierii francezi au ieșit în stradă

Fermieri francezi au lansat marţi o operaţiune de anvergură în apropierea frontierei franco-spaniole, prin instaurarea unui baraj pe Autostrada A9 pentru a bloca camioanele cu marfă care vin din Spania, dar au lăsat să treacă autoturismele, a constatat un jurnalist AFP, conform Agerpres.

Ministrul francez al agriculturii, Annie Genevard, a subliniat, la rândul său, că pieţele naţionale şi piaţa europeană sunt „concurate din ce în ce mai mult de producţiile din afara Uniunii Europene şi trebuie să protejăm suveranitatea alimentară a Europei”.

„Depinde de puterea noastră”, a subliniat ea.

Franţa speră să mobilizeze alte ţări europene pentru a obţine o minoritate de blocaj în cadrul Consiliului UE, care reuneşte cele 27 de state membre şi al cărui acord este necesar după încheierea negocierilor.

Comisia Europeană încă negociază acest acord, în numele statelor membre, dar nu îşi ascunde intenţia de a ajunge la o încheiere a negocierilor până la sfârşitul anului.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Restricții la apă în 141 de localități din România. Seceta severă reduce debitele râurilor și pune presiune pe sistemul energetic
Restricțiile la apă afectează 141 de localități din România, din cauza secetei severe. Autoritățile avertizează că debitele râurilor și ale Dunării rămân la niveluri foarte scăzute, iar situația influențează inclusiv funcționarea Centralei Nucleare de la Cernavodă. România se confruntă cu una dintre cele mai dificile perioade din punct de vedere hidrologic din ultimii ani. Lipsa […]
Restricții la apă în 141 de localități din România. Seceta severă reduce debitele râurilor și pune presiune pe sistemul energetic
Comentarii
  • UNDE E TROLUL RATAT

    Unde e jegul ala onanist platit sa manance kkt si sa-i acuze pe toti care nu-i pupa in c*r pe Ursula si pe Zelenski ca ar fi „putinisti”?
    Zi ma, trol ratat, sunt si polonezii astia putinisti?

    • a fost la caserie sa-si ia tainul, a fost la carciuma de cartier sa-si faca plinul si acu numara vulpile din parc. e deja la 103.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
08 august 2026
08 august 2026