Prima pagină » National » Fetiţă răpită dintr-un parc din Oradea şi batjocorită de un bărbat de 66 de ani
Fetiţă răpită dintr-un parc din Oradea şi batjocorită de un bărbat de 66 de ani

Fetiţă răpită dintr-un parc din Oradea şi batjocorită de un bărbat de 66 de ani

07 mai 2021, 17:33,
în National

O fetiţă în vârstă de 12 ani a fost răpită dintr-un parc din Oradea, dusă într-o casă din apropiere şi batjocorită de un bărbat de 66 de ani. Fetiţa se juca în Parcul Salca din Oradea, luni după-amiază (3 mai 2021), când, la un moment dat, un bărbat s-a apropiat de ea şi a început să îi vorbească.

Bărbatul a încercat iniţial să o convingă pe fetiţă să îl însoţească într-o casă din apropiere, însă pentru că fetiţa a refuzat să meargă, bărbatul a prins-o de mână şi a târât-o până la casa de pe strada Căprioarei.

Răpită din parc şi dusă în casă, fetiţa a fost batjocorită de bărbat, sărutată şi mângâiată în zonele intime, apoi a reuşit să iasă în curte şi să plece.

Fetiţa s-a dus direct acasă şi le-a povestit părinţilor tot ce s-a întâmplat, iar aceştia sunat imediat la Poliţie.

Fetiţă răpită din parc şi batjocorită de un bărbat de 66 de ani
Agresorul în vârstă de 66 de ani a fost prins câteva zile mai târziu de poliţiştii din Oradea, iar ulterior a fost reţinut pentru 24 de ore. Joi, bărbatul a fost audiat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, iar procurorii au cerut instanţei de judecată arestarea preventivă a acestuia.

Cercetat pentru lipsire de libertate în mod ilegal şi agresiune sexuală, suspectul, Dan Miclăuş, a fost arestat preventiv, însă decizia nu este definitivă, notează ebihoreanul.ro.

Sfaturile Poliţiei pentru părinţi

Învaţaţi-l că are voie să plece doar cu permisiunea dumneavoastră şi că trebuie să spună întotdeauna unde şi cu cine pleacă;

Explicaţi-i, pe înţelesul său, cu exemple concrete, că nu este bine să intre în vorbă cu persoane străine şi nici să accepte de la acestea diverse obiecte sau promisiuni; în nici un caz nu trebuie să se urce în maşinile necunoscuţilor sau să îi însoţească pe aceştia, indiferent de pretext;

Nu-l trimiteţi singur la cumpărături, mai ales în locurile pe care nu le cunoaşte;

Asiguraţi-vă că ştie numele şi numărul de telefon al părinţilor, precum şi adresa la care locuieşte;

Învaţaţi-l că, în orice situație riscantă s-ar afla, să ceară ajutorul și să apeleze la un politist sau la un adult însoţit de un copil;

Sfaturile Poliţiei pentru copii

Să nu se îndepărteze de părinţi atunci când se află în oraş, la cumpărături sau pe stradă, în vacanţe;

Să nu intre în vorbă cu persoane necunoscute şi să nu răspundă invitaţiei acestora de a-i însoţi, indiferent ce le-ar spune aceștia

Să nu se lase intimidaţi de ameninţări sau impresionaţi de promisiunile acestora – atunci când sunt acostaţi de asemenea persoane,să se îndepărteze imediat de acestea şi să alerteze imediat persoanele din jur, iar dacă au telefon mobil, să sune la 112.

Să evite deplasările pe trasee situate în zone mai puţin circulate

Daca sunteti agresati, nu aveti retineri in a tipa si chiar a riposta fizic. O astfel de reactie il poate determina pe agresor sa va lase in pace si sa paraseasca imobilul.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Acciza la motorină scade cu 20% în perioada 16-31 august. Ministerul Finanțelor anunță o măsură temporară
Acciza la motorină va fi redusă cu 20% în perioada 16-31 august 2026. Ministerul Finanțelor anunță o intervenție temporară și reevaluări la fiecare două săptămâni. Ministerul Finanțelor a anunțat reducerea temporară a accizei la motorină cu 20%, măsură care se aplică în perioada 16-31 august 2026. Decizia vine după creșterea semnificativă a cotațiilor internaționale pentru […]
Acciza la motorină scade cu 20% în perioada 16-31 august. Ministerul Finanțelor anunță o măsură temporară

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
22 august 2026
22 august 2026