FIFA vine în sprijinul jucătorilor cu selecții în echipa națională cu o nouă regulă. Dacă un jucător a evoluat de trei ori pentru o echipă națională până la vârsta de 21 de ani, el va putea să aleagă o altă țară pe care să o reprezinte, cu condiția ca selecțiile să fi fost cu cel puțin 3 ani înainte
FIFA vine în sprijinul jucătorilor cu selecții în echipa națională cu o nouă regulă. Potrivit canadienilor de la Sportnet, forul mondial propune o schimbare în ceea ce privește eligibilitatea unui fotbalist pentru echipa națională.
Astfel, dacă un jucător a evoluat de trei ori pentru o echipă națională până la vârsta de 21 de ani, el va putea să aleagă o altă țară pe care să o reprezinte, cu condiția ca selecțiile să fi fost cu cel puțin 3 ani înainte.
Până acum, dacă un jucător apuca să evolueze un singur minut pentru o țară, atunci el nu mai avea dreptul să reprezinte altă națiune. Acum, acest lucru va fi posibil, iar forul mondial motivează totul prin faptul că acum jucătorul își va putea face o idee mai corectă despre ce națională vrea să reprezinte.
În plus, noua „flexibilitate” propusă de FIFA ar urma să-i dea posibilitatea jucătorului să revină asupra naționalei pe care vrea să o reprezinte dacă a fost selecționat, dar nu a apucat să joace niciun minut.
Modificarea va intra în vigoare pe 18 septembrie, la congresul FIFA, dacă cele 211 naționale vor acorda votul. Însă este de așteptat ca asta să se întâmple.
Grupul de lucru de la FIFA a dezbătut noua regulă timp de aproape doi ani pentru a ajunge în forma actuală, așa că acum ea va fi supusă votului.
Cazul lui Munir El Haddadi a stat la baza noilor reguli
De unde a plecat totul? Cazul lui Munir El Haddadi, de la Cupa Mondială 2018 a fost cheia. Mijlocașul ofensiv a dosit să reprezinte naționala Marocului, dar a pierdut apelul la FIFA pentru că evoluase o singură dată pentru Spania, în septembrie 2014, timp de câteva minute, în calificările pentru Campionatul European.
FIFA va elabora și alte reguli în care va preciza cât de mult va trebui să trăiască un jucător într-o țară pentru a fi eligibil la naționala respectivă.
Astfel, dacă un copil mai mic de 10 ani se mută în altă țară, el poate juca pentru prima țară dacă a stat acolo cel puțin 3 ani. Dacă un copil cu vârsta cuprinsă între 10 și 18 ani se stabilește în altă țară, el poate reprezenta prima țară dacă a avut rezidența acolo cel puțin 5 ani.
Un nou caz de corupție la FIFA. Președintele Gianni Infantino, trimis în judecată
Problemele de corupție se țin scai de FIFA. După ce fostul președinte, Michel Platini, a fost arestat în decembrie, a venit rândul actualului șef al forului mondial, Gianni Infantino, să aibă greutăți cu legea.
Potrivit BBC, un procuror elvețian a deschis un proces împotriva lui Infantino. Este vorba despre o presupusă întâlnire secretă la vârful conducerii forului mondial, organizată de avocatul elvețian Michael Lauber și Gianni Infantino.
Avocatul a fost sfătuit să demisioneze după ce un tribunal a arătat că el ar fi „acoperit” acea întâlnire și și-a mințit superiorii în timpul unei investigații efectuate asupra biroului său în ceea ce privește cazurile de corupție din jurul FIFA. Reprezentanții biroului lui Lauber susțin că acesta și-a scris deja demisia, iar ultima sa zi de lucru va fi pe 31 august.
Gianni Infantino, trimis în judecată
Totul a fost scos la iveală de procurorul special Stefan Keller, care a fost desemnat luna trecută pentru a analiza acuzațiile de corupție asupra președintelui FIFA și avocatului Lauber. El a găsit indicii referitoare la o conduită infracțională, în legătură cu acea întâlnire.
„Se referă la abuz în funcții publice, încălcarea secretului profesional, favorizarea infractorului și instigarea la toate aceste fapte”, a spus procurorul care se ocupă de caz.
În această situație, Keller a deschis proceduri atât împotriva lui Infantino, cât și unui procuror regional, care a fost implicat în aceste întâlniri și a cerut aprobarea parlamentară pentru ca imunitatea lui Lauber să fie ridicată. Sediul general al FIFA este în orașul elvețian Zurich.