Prima pagină » International » Fiica lui Michael Jackson, reacție tăioasă după ce a fost acuzată că „și-a batut joc” de memoria Regelui Pop

Fiica lui Michael Jackson, reacție tăioasă după ce a fost acuzată că „și-a batut joc” de memoria Regelui Pop

16 iun. 2025, 17:00,
Simona Ciobanu în International

Paris Jackson, fiica regretatului „Rege al muzicii pop”, Michael Jackson, a răbufnit la adresa celor care au criticat-o pentru că are un concert programat exact pe 25 iunie 2025, data la care se împlinesc 16 ani de la moartea tatălui său. Artista, în vârstă de 27 de ani, a transmis un mesaj tăios și sincer pe Instagram, explicând că nu are control asupra datei spectacolului și că nu înțelege de ce este pusă la zid pentru o coincidență nefericită.

„Oamenii sunt din nou furioși”, a început Paris seria de videoclipuri postate în stories, vizibil iritată de valul de comentarii negative.

Ea a explicat că face parte din turneul formației Incubus, alături de Manchester Orchestra, și că programul a fost stabilit de organizatori.

„Când ești primul din trei artiști care urcă pe scenă și nu ești cap de afiș, nu alegi nici data, nici ora, nici orașul. Asta o decide marele șef al trupei”, a spus Paris, punctând că nu ea a ales să cânte pe 25 iunie la Bridgestone Arena din Nashville.

Fiica lui Michael Jackson, pusă la zid de fani

În plus, Paris a ținut să sublinieze că nu beneficiază de niciun tratament special doar pentru că e fiica lui Michael Jackson.

„Primul din trei nu primește autocar de turneu. Poate doar o dubă Sprinter, cum am mai avut și înainte. Dar acum nici măcar nu voi avea trupa cu mine – doar eu, chitara mea acustică și logodnicul meu, care îmi face sunetul”, a spus ea, referindu-se la Justin Long, cu care s-a logodit în decembrie 2024.

Vizibil afectată de comentariile răutăcioase, Paris a întrebat retoric:

„Ce să fac? Să le spun celor de la Incubus că refuz concertul pentru că e o zi tristă pentru mine? La dracu’ cu voi!”, și-a exprimat ea frustrarea, adăugând că se simte recunoscătoare pentru oportunitatea de a cânta în turneu și că nu vrea să piardă această șansă.

Paris a fost anunțată ca artist în deschidere pentru Incubus încă din martie 2025, iar membrii trupei s-au declarat încântați să o aibă alături.

„Suntem extrem de bucuroși că Paris Jackson ni se alătură. Abia așteptăm să vă vedem pe toți în turneu”, a scris Incubus pe Instagram.

Artista a încheiat mesajul cu un ton ferm: indiferent de ce spun criticii, ea își va continua drumul și va onora scena, chiar și într-o zi care îi amintește de cea mai mare pierdere din viața ei.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Funcționarea Unității 2 de la Cernavodă, în pericol de oprire din cauza Dunării. „Este inevitabil”, avertizează autoritățile
Nivelul Dunării a ajuns la pragul critic pentru funcționarea Unității 2 de la Cernavodă. Autoritățile avertizează că oprirea reactorului este inevitabilă. Situația de la Centrala Nuclearoelectrică de la Cernavodă a devenit critică după ce nivelul Dunării a coborât la pragul prevăzut în procedurile de funcționare. Unitatea 2, singurul reactor aflat în prezent în producție, ar […]
Funcționarea Unității 2 de la Cernavodă, în pericol de oprire din cauza Dunării. „Este inevitabil”, avertizează autoritățile

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
12 august 2026
12 august 2026