Prima pagină » Actualitate » Fiul lui Victor Pițurcă, pus sub urmărire penală de DNA
Fiul lui Victor Pițurcă, pus sub urmărire penală de DNA

Fiul lui Victor Pițurcă, pus sub urmărire penală de DNA

31 ian. 2023, 10:34,
în Actualitate

După două ore de audieri, fiul lui Victor Pițurcă a fost pus sub urmărire penală de procurorii DNA, marți dimineața, 31 ianuaie, în dosarul în care este urmărit penal și fostul antrenor al echipei naționale de fotbal, potrivit unor surse citate de Digi24.

Deocamdată nu există un anunț oficial cu privire la Alexandru Pițurcă. De asemenea, DNA nu a cerut nici arestarea lui Victor Pițurcă, astfel că după expirarea măsurii reținerii, în următoarele ore, acesta ar urma să fie liber, eventual sub control judiciar dispus de procuror.

Alex Pițurcă, pus sub urmărire penală

Fostul selecţioner Victor Piţurcă a fost adus marţi dimineaţă la DNA, unde va fi audiat alături de fiul său Alexandru Piţurcă, în dosarul care vizează achiziţii realizate în timpul pandemiei, în care a fost reţinut şi directorul Romarm Gabriel Ţuţu. Este vorba despre contracte pentru livrarea unor utilaje neconforme de producere a măştilor care au prejudiciat ROMARM cu peste 8,6 milioane de lei. De asemenea, este vorba despre măşti neconforme pentru MApN.

Victor Piţurcă a fost adus cu duba, încătuşat, la sediul DNA.

La finalul audierilor, procurorii ar urma să decidă dacă cer arestarea preventivă pentru 30 de zile în cazul lui Piţurcă şi al directorului Romarm.

Procurorii DNA au anunţat official, luni, că au dispus reţinerea pentru 24 de ore, începând cu data de 30 ianuarie 2023, a lui Gabriel

Ţuţu, director general al CN Romarm SA, în sarcina căruia s-a reţinut comiterea infracţiunilor de: abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit; trafic de influenţă în formă continuată; fals intelectual, precum şi a lui Piţurcă.

În ordonanţa de reţinere se arată că, pe fondul pandemiei generate de virusul COVID – 19, în perioada 19 martie 2020 – 16 septembrie 2021, Ţuţu ar fi încheiat cu o asociere de firme din care făcea parte şi o societate controlată de Piţurcă. ”în condiţii dezavantajoase pentru compania pe care o conducea, două contracte de achiziţie publică (ce vizau cumpărarea a şapte utilaje neconforme de producere a măştilor de protecţie)”.

”Prin demersurile menţionate mai sus, CN Romarm SA a fost prejudiciată cu suma de 8.647.584 lei, reprezentând contravaloarea utilajelor menţionate mai sus, valoarea materiei prime şi ulterior contravaloarea unor piese şi servicii conexe (în afara contractului)”, au precizat procurorii DNA.

Potrivit acestora, într-un context asemănător, în perioada 19.03.2020 – 10.04.2020, suspectul Ţuţu Gabriel ar fi pretins, printre altele, de la reprezentanţii societăţilor implicate în achiziţiile de mai sus introducerea într-un circuit comercial de livrare măşti de protecţie neconforme către Ministerul Apărării Naţionale (MApN) a unui prieten de-al său, fără ca acesta să desfăşoare activităţi comerciale reale auxiliare contractului de livrare produse de protecţie şi efectuarea unor plăţi către acesta, (40% din cota de profit rezultată) sub aparenţa unui contract de consultanţă.

”În schimbul acestor „servicii” suspectul Ţuţu Gabriel ar fi lăsat să se creadă că are influenţă asupra funcţionarilor din cadrul M.Ap.N. şi că îi va determina pe aceştia să încredinţeze direct şi fără proceduri publice contractele de furnizare, dar şi să efectueze recepţia fără problemă a produselor respective şi să achite la timp facturile emise în acest sens. În contextul menţionat mai sus, suspectul Ţuţu Gabriel ar fi primit printr-un intermediar suma de 50.000 lei”, a mai transmis DNA.

Instituţia a precizat că se desfăşoară acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane.

Libertatea scria în urmă cu un an că 98% dintre banii aferenţi unui contract încheiat de MApN cu firma Helios Dentserv, care a presupus distribuirea a 100.000 de măşti FFP3 în unităţile sanitare ale Ministerului, au revenit firmei PAV Green Energy, al cărei unic asociat este Alexandru Victorio Piţurcă (38 de ani), fost fotbalist şi fiul antrenorului Victor Piţurcă. Ulterior, experţii au transmis că măştile FFP3 nu respectă standardele de rezistenţă împotriva germenilor. Inspecţia Muncii informa Ministerul că măştile fuseseră testate de un laborator neacreditat de guvernul chinez.

Bugetul.ro
Tăcutul patron de la Arabesque, marele magazin de materiale de construcții din România. Afacerile l-au transformat într-unul dintre cei mai bogați oameni din Galați
redactia.ro
Dana Budeanu i-a distrus pe Călin și Cristela Georgescu. "V-ați folosit de Biserică ca ultimele scursuri"
Bugetul.ro
Județele groazei din România. Oamenii rămân pe drumuri din cauza concedierilor masive făcute de companiile care funcționează în aceste zone ale țării
a1.ro
O femeie și-a comandat o geantă de pe un site preferat de români. A rămas mască atunci când a deschis punga adusă de curier
Playtech.ro
Andra, reacţie cumplită la tv când a văzut cine a apărut pe scenă. Nu s-a putut abţine şi a...
observatornews.ro
Cei doi frați din Bistrița, găsiți la 50 m de casă. S-au ascuns toată noaptea sub o căpiță de fân și au văzut că sunt căutați, dar n-au ieșit de frică
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Evz.ro
Fenomen meteo nemaiîntâlnit în București. Se întâmplă în câteva ore
SportpeSurse
Gică Hagi, făcut praf în direct după ce a fost decorat de președintele interimar Ilie Bolojan: „Regele blaturilor fotbalului românesc”
Playtech.ro
Ce prenume de fată este cel mai întâlnit în România. Harta care arată exact
Dailybusiness.ro
Sute de angajați din școlile de stat, concediați în urma unei ordonanțe. Decizia se aplică și medicilor
RomaniaTV
S-au aflat PRIMELE echipe eliminate la Asia Express! Înainte să plece se lăudau că vor câștiga competiția. Cine a rămas în cursă!
stiriromania.ro
La 57 de ani, Carmen a devenit cea mai în vârstă mamă de gemeni din România. Partenerul, cu 22 de ani mai tânăr
RomaniaTV
Iarna se întoarce, un ciclon va aduce ninsori! Elena Mateescu, ANM: Trecem de la 30 de grade C, la temperaturi negative!
redactia.ro
Povestea lui Răzvan Arnăut, jandarmul împușcat mortal de un coleg. Tânărul a reprezentat România în competițiile europene de sport
ego.ro
Vedeta PRO TV regretă relația cu postul! Dezvăluiri neașteptate! EXCLUSIV

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
15 martie 2025
15 martie 2025