Prima pagină » National » Florin Cîțu a explicat cum a ajuns să fie ținta glumelor pe internet
Florin Cîțu a explicat cum a ajuns să fie ținta glumelor pe internet

Florin Cîțu a explicat cum a ajuns să fie ținta glumelor pe internet

28 apr. 2022, 16:33,
în National

Florin Cîţu a declarat că vesta antiglonţ pe care a purtat-o la vizita în Kiev i-a fost dată de către cei de la SPP, fiind o vestă albă care de obicei este purtată pe sub haine.

„Cred că atunci poate hanoracul era mai strâmt şi de aceea se vedea. Sunt veste de interior şi veste de exterior”, a adăugat preşedintele Senatului.

Florin Cîțu, ținta glumelor pe internet

Președintele Senatului, Florin Cîțu, a precizat joi, 28 aprilie, la Parlament, cauza ce a determinat începutul glumelor din mediul online la adresa sa.

„Era o vestă de purtat pe sub hanorac, era o vestă albă. Vestele negre au şi tot felul de buzunare. Era o vestă albă de pus pe sub haine. Cred că atunci poate hanoracul era mai strâmt şi de aceea se vedea. Sunt veste de interior şi veste de exterior. Colegii de la SPP sunt cei care mi-au dat vesta, aşa că puteţi să îi întrebaţi, dar am dat-o jos după ce am plecat din zona aceea”, a explicat Florin Cîţu,

El a adăugat că este un sentiment bizar când ieşi din Kiev, pentru că acolo lumea este încă mereu în alertă, iar documentele sunt verificate cu atenţie.

„Când ieşi din Kiev sentimentul este bizar, pentru că toată lumea este în alertă tot timpul, lumea este încă în alertă. Sunt puncte de control şi chiar dacă erai cu coloană oficială totuşi se uitau foarte atent la fiecare. Plus că s-au verificat documente foarte atent şi la intrarea şi ieşirea din Ucraina. Până la urmă există acest sentiment, dar e bine că oamenii găsesc puterea să meargă mai departe. Am văzut cafenele, restaurante care erau deschise. Repet. Acest Congres pe care l-a ţinut preşedintele Zelenski este un semnal foarte important pentru comunitatea internaţională, pentru că acum trebuie să ne concentrăm pe reconstrucţia Ucrainei”, a explicat Cîţu.

Preşedintele Senatului Florin Cîţu a efectuat o vizită miercuri în Ucraina, a doua zi după vizita premierului Nicolae Ciucă şi preşedintelui Camerei Deputaţilor Marcel Ciolacu. Cîţu a purtat o vestă antiglonţ pe sub hanoracul kaki care se poate vedea şi în fotografiile oficiale puse de liberal pe pagina personală de Facebook.

Florin Cîțu, vizită la Kiev

Președintele Senatului, Florin Cîțu, a efectuat astăzi o vizită în Ucraina, împreună cu alți doi oficiali, președinți ai parlamentelor din alte două țări europene. Anunțul a fost făcut de liderul grupului PNL din Senat, Daniel Fenechiu.

Liderul PNL a anunțat că vizita lui Florin Cîțu în Ucraina este separată de cea a preşedintelui Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, şi a premierului Nicolae Ciucă, efectuată marţi, pentru că „preparativele care au avut loc între Senatul României şi Republica Ucraina au vizat data de 27 aprilie”.

„Distinct, a existat vizita premierului şi odată cu el s-au dus şi ministrul de Externe şi preşedintele Camerei Deputaţilor. Eu cred că este foarte bine că, în două zile consecutive, România este prezentă la nivel de vârf în Ucraina”, a precizat Fenechiu.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Bilanțul provizoriu al cutremurului din Venezuela indică zeci de morți și sute de răniți, dar SUA avertizează că numărul victimelor ar putea fi devastator
Două seisme extrem de puternice, produse la interval de doar câteva zeci de secunde, au zguduit violent nordul Venezuelei, provocând prăbușirea mai multor clădiri, blocarea infrastructurii critice și un val de panică generalizată. Până în acest moment, autoritățile au confirmat oficial decesul a cel puțin 32 de persoane și rănirea altor 700, însă operațiunile de […]
Bilanțul provizoriu al cutremurului din Venezuela indică zeci de morți și sute de răniți, dar SUA avertizează că numărul victimelor ar putea fi devastator

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
25 iunie 2026
25 iunie 2026