Prima pagină » Actualitate » Fondatorul Bismobil Kitchen, care a țepuit zeci de persoane din Iași și alte județe, a fost prins. Mihail Șaran spune că îi pare rău că a fugit
Fondatorul Bismobil Kitchen, care a țepuit zeci de persoane din Iași și alte județe, a fost prins. Mihail Șaran spune că îi pare rău că a fugit

Fondatorul Bismobil Kitchen, care a țepuit zeci de persoane din Iași și alte județe, a fost prins. Mihail Șaran spune că îi pare rău că a fugit

14 apr. 2023, 12:17,
în Actualitate

Fondatorul Bismobil Kitchen, Mihail Șaran, a fost reținut cu puțin timp în urmă de angajații Inspectoratului Național de Investigații al IGP. Acesta se ascundea într-o casă părăsită din localitatea Durlești, municipiul Chișinău, Republica Moldova, anunță Poliția.

Poliția a menționat că va reveni cu detalii.

Fondatorul Bismobil Kitchen a fost prins

Amintim că Mihail Șaran, care urma să se întoarcă după gratii, a evadat pe 7 aprilie, înainte ca magistrații Judecătoriei Chișinău să decidă dacă înlocuiesc arestul la domiciliu cu arest preventiv, pentru 30 de zile, conform propunerii procurorilor. Șaran nu a mai ajuns la Judecătorie, pentru că a evadat.

”După ședința de examinare a demersului procurorului, până la pronunțarea încheierii, învinuitul s-a deplasat în parcul ”Dendrariu.” Acolo, acesta a forțat și a înlăturat de pe corp brățara electronică în baza căreia era monitorizat de oamenii legii, a aruncat haina în care era îmbrăcat, pentru ca să nu fie recunoscut și a evadat. La moment, acesta este căutat de Poliția R. Moldova pentru a fi reținut.

Demersul procurorilor urma a fi examinat joi, însă ședința a fost amânată la demersul părții apărării, motivând necesitatea audierii unor martori. Inițial, învinuitul a fost reținut la 19 ianuarie 2023, la aeroportul din Chișinău, chiar în momentul în care urma să părăsească Moldova, cu un bilet cu o singură direcție – Moscova, Rusia”, au anunțat procurorii din Republica Moldova.

Împotriva companiei Bismobil Kitchen și a directorului acestuia Mihail Șaran sunt înregistrate 15 plângeri din partea clienților care au încheiat contracte de realizare a bucătăriilor la comandă. Sute de oameni au rămas fără mii de euro și fără bucătării, după ce magazinele Bismobil Kitchen din toată România au fost închise. În medie, oamenii au plătit aproximativ 6000 de euro, reprezentând un avans de 70% pentru bucătării pe care nu le-au mai primit.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`