Prima pagină » National » Fondul clasei ar putea fi interzis. Ce amenzi primesc cei care colectează banii
Fondul clasei ar putea fi interzis. Ce amenzi primesc cei care colectează banii

Fondul clasei ar putea fi interzis. Ce amenzi primesc cei care colectează banii

18 iun. 2021, 17:45,
în National

Fondul clasei, devenit tradiţie în şcolile româneşti, este la un pas de a fi interzis.

USR-PLUS a iniţiat un proiect de lege prin care colectarea banilor în şcoli să fie interzisă, iar cei care nu vor respectă să fie pedepsiţi contravenţional.

Amenzile nu ar fi deloc mici, între 1.000 şi 2.000.

Amenzile pentru fondul clasei, până la 2.000 de lei

Proiectul de lege semnat de parlamentari USR-PLUS a fost depus joi la Parlament.

Preşedintele Asociaţiilor de Părinţi, Iulian Cristache, spune că interdicția este deja reglemantată prin Regulamentul de Organizare și Funcționare.

„Iniţiativa este o formă fără fond din punctul meu de vedere, pentru că noi am reglementat în Regulamentul de organizare şi funcţionare expres această situaţie, pentru că noi ne confruntăm cu sesizări de la părinţi, acolo unde există un act de constrângere.

Să mă iertaţi că sunt direct, dar este culmea ipocriziei să te pozezi în salvatorul sistemului educaţional cu astfel de propuneri.

Asociaţiile de părinţi, despre iniţiativa USR: E culmea ipocriziei
Este o soluţie doar de formă, sunt atâtea probleme în învăţământ”, a spus preşedintele Asociaţiilor de Părinţi, Iulian Cristache, vineri, la Antena 3.

În şcolile din Europa nu există nici fondul clasei, nici fondul şcolii. Potrivit lui Cristache, acest fond al şcolii a apărut la noi din cauza subfinanţării sistemului educaţional.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Adrian Veștea rupe tăcerea despre desemnarea ca premier. De ce nici familia sa nu a știut decizia lui Nicușor Dan
Adrian Veștea afirmă că a păstrat secretă desemnarea sa ca premier la solicitarea președintelui Nicușor Dan. Desemnarea lui Adrian Veștea pentru funcția de prim-ministru a generat numeroase reacții în mediul politic și în spațiul public. În contextul controverselor apărute după anunțul făcut de președintele Nicușor Dan, premierul desemnat a oferit noi detalii despre modul în […]
Adrian Veștea rupe tăcerea despre desemnarea ca premier. De ce nici familia sa nu a știut decizia lui Nicușor Dan

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
19 iunie 2026
19 iunie 2026