Prima pagină » Eveniment-Social » ­­­­­­Fonduri europene pentru tabletele și centrele de educație online achiziționate de Primăria Iași
­­­­­­Fonduri europene pentru tabletele și centrele de educație online achiziționate de Primăria Iași

­­­­­­Fonduri europene pentru tabletele și centrele de educație online achiziționate de Primăria Iași

15 oct. 2021, 15:16,
în Eveniment-Social

Tabletele școlare și sistemele digitale pentru Centrele de educație online achiziționate de Primăria Municipiului Iași în cursul anului trecut în vederea asigurării siguranței elevilor și cadrelor didactice în condițiile restricțiilor sanitare impuse de pandemia de COVID-19 vor fi decontate în mare parte din fonduri europene. Totodată, grație aceleiași surse de finanțare, vor fi achiziționate încă 525 de table interactive utile pentru activitatea didactică atât online, cât și în condiții normale.

Proiectul, în valoare de 7.471.021,42 lei, include câteva inițiative de modernizare a procesului educațional în 74 de unități de învățământ preuniversitar din Municipiul Iași, prin achiziționarea a 3.000 de tablete școlare, 525 de table interactive și 1.250 de camere web.

Cererea de finanțare a proiectului „Centre de educație online în Municipiul Iași” depusă de municipalitate în cadrul Acțiunii 2.3.3., Apel 2,  Axa Prioritară „Tehnologia Informației și Comunicațiilor (TIC) pentru o economie digitală competitivă”, Operațiunea „Îmbunătățirea conținutului digital și a infrastructurii TIC sistemice în domeniul e-educație, e-incluziune, e-sănătate și e-cultură” a fost evaluată de către Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Competitivitate și a fost declarată admisă după verificarea administrativă, de eligibilitate și evaluarea tehnico-financiară.

Când va avea loc semnarea contractului

Urmează semnarea contractului de finanțare, decontarea sumelor deja cheltuite și organizarea licitației pentru cumpărarea restului de echipamente.

În cursul anului 2020, înainte de deschiderea acestei linii de finanțare cu fonduri europene, Primăria Municipiului Iași a făcut o serie de investiții din fonduri proprii pentru dotarea unităților școlare cu echipamente care să permită desfășurarea activității didactice în condițiile pandemiei. Astfel, la inițiativa primarului Mihai Chirica, Consiliul Local a aprobat pe 17 august 2020 alocarea sumei de 12.600.000 de lei pentru mai multe achiziții: 1.250 de sisteme digitale (televizoare smart, camere web, microfoane și difuzoare wireless, suporți mobili pentru televizoare) pentru centrele de educație online, 3.000 de tablete destinate elevilor pentru predarea online (cu abonament internet pentru o perioadă de doi ani școlari), care au completat cele 40 de sisteme achiziționate în urma Hotărârii Consiliului Local din 14 aprilie 2020 și 1.530.000 măști chirurgicale pentru elevii din clasele 0 – XII.

Toate aceste echipamente au fost cumpărate și distribuite către școlile ieșene din noiembrie 2020 până în ianuarie 2021.

 

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Mărturii emoționante despre ultimele clipe ale lui Radu Mărginean. Prietenul care l-a îmbrățișat înainte de tragedie: „Au fost cele mai șocante momente”
Moartea fostului fotbalist Radu Mărginean, la doar 43 de ani, continuă să provoace emoție. Un apropiat al acestuia a povestit cum s-au desfășurat ultimele momente înainte ca sportivul să fie găsit în stop cardio-respirator. Dispariția prematură a fostului fotbalist Radu Mărginean a lăsat un gol profund în rândul familiei, prietenilor și celor care l-au cunoscut […]
Mărturii emoționante despre ultimele clipe ale lui Radu Mărginean. Prietenul care l-a îmbrățișat înainte de tragedie: „Au fost cele mai șocante momente”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
03 iulie 2026
03 iulie 2026