Prima pagină » Sport » Formaţia Universitatea Craiova a remizat cu echipa FC Voluntari
Formaţia Universitatea Craiova a remizat cu echipa FC Voluntari

Formaţia Universitatea Craiova a remizat cu echipa FC Voluntari

26 ian. 2021, 21:01,
în Sport

Formaţia Universitatea Craiova a remizat, marţi, în deplasare, scor 1-1, cu echipa FC Voluntari, într-un meci din etapa a XIX-a a Ligii I.

Partida s-a disputat în condiţii de ninsoare. Golurile au fost marcate de Angelov ’10 pentru gazde şi Andrei Ivan ’25 pentru oaspeţi.

„Am dominat adversarul, am avut trei sau patru situații foarte clare în prima repriză, puteam să înscriem și să închidem meciul, dar nu am reușit. Starea terenului nu a fost foarte bună. Este foarte ușor să te aperi pe un teren greu și să prinzi echipa adversă pe contraatac.

Este frustrant pentru jucători în momentul în care nu reușești să câștigi, dar trebuie să se gândească doar la meciul de fotbal. Am avut multe situații de a marca, am arătat un potențial bun și sper ca lucrurile să se regleze după o victorie. Trebuie să ne revenim până la meciul cu FC Argeș” a declarat Corneliu Papură.

„Am considerat că în momentul acesta Andrei Ivan merită să fie titular. Mă bucur pentru el că a înscris și sper să nu iși piardă încrederea dacă nu marchează”, a afirmat Corneliu Papură, antrenor CS Universitatea Craiova

FC Voluntari: Lavin – Costin, Balaur, Armaş, Briceag (Vlad ’31) – Ricardinho, Droppa, Tavares – I. Gheorghe, Angelov (Borţoneanu ’71), Anderson (Lopes ’46, Stoica ‘90). Antrenor: Bogdan Andone

Universitatea Craiova: Pigliacelli – Vlădoiu, Bălaşa, Papp, Bancu – Nistor, Screciu, Cicâldău – Bărbuţ (Mamut ’63), Ivan, Ofosu (Baiaram ’81). Antrenor: Corneliu Papură

Cartonaşe galbene: Tavares ’30 / Papp ‘83

Arbitri: Horia Mladinovici – Andrei Constantinescu, Adrian Vornicu – Florin Andrei

Observator: Liviu Ciubotariu

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Anunţul lui Nicuşor Dan după „summitul” politic de la nunta lui Nazare
Nicuşor Dan a fost sâmbătă seară la nunta lui Alexandru Nazare, dar preşedintele nu a stat până la tortul miresei, deoarece are un summit important, semn că desemnarea premierului se amână din nou. După „summitul” politic de la nunta lui Nazare, Nicuşor Dan da făcut un anunţ. Anunţul lui Nicuşor Dan după „summitul” politic de […]
Anunţul lui Nicuşor Dan după „summitul” politic de la nunta lui Nazare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
13 septembrie 2026
13 septembrie 2026