Prima pagină » Sport » Formula 1 dorește implementarea unor motoare care nu emit carbon, până în 2030
Formula 1 dorește implementarea unor motoare care nu emit carbon, până în 2030

Formula 1 dorește implementarea unor motoare care nu emit carbon, până în 2030

14 nov. 2019, 04:00,
în Sport

Oficialii Formula 1 au anunțat că, până în anul 2030, doresc să reducă la zero emisiile de carbon, într-o prezentare care a avut loc marți.
Pentru a realiza acest lucru, cei de la Formula 1 au anunțat că, până în anul 2030, vor fi utilizați biocarburanți și carburanți sintetici, ce se află încă în faza de dezvoltare. Astfel, monoposturile vor avea emisii zero de carbon, informează motorsportmagazine.com.

Echipele din Formula 1 vor fi nevoite să utilizeze surse de energie regenerabilă și vor folosi mijloace de transport eficiente pentru reducerea emisiilor de carbon. În prezent, echipamentul folosit în competițiile de Formula 1 este transportat, în jurul lumii, cu șapte avioane de mari dimensiuni.

De asemenea, oficialii Formula 1 au mai menționat faptul că, până în 2025, doresc înlocuirea elementelor din plastic, cu cele realizate dintr-un material reciclabil, pentru a putea fi reutilizat și reciclat. În plus, fanii curselor de Formula 1 vor fi sfătuiți să aleagă căi mai ecologice de a ajunge la circuitul unde se desfășoară competiția.
Vor fi implementate măsuri privind bunăstarea privitorilor de curse, îmbunătățindu-se calitatea aerului respirat și oferirea unor opțiuni mai sănătoase în ceea ce privește gustările ce pot fi cumpărate în timpul evenimentelor Formula 1.

Emisii anuale de carbon din Formula 1: 226,551 tone CO2

45% – Transportul echipamentului
27,7% – Transportul staff-ului
19,3% – Birourile și fabricile deținute de echipele Formula 1
7,3% – Transmisiunile TV, piloții de suport, energia folosită pe circuit
0,7% – Emisiile de carbon din timpul curselor și antrenamentelor

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Scandal diplomatic după declarațiile atribuite ambasadoarei SUA în Grecia. Ce legătură are România cu gazele americane
Ambasadoarea SUA în Grecia ar fi sugerat că Washingtonul a avut un rol în căderea Guvernului Bolojan, potrivit unei relatări Wall Street Journal contestate de aceasta. O controversă diplomatică și politică a izbucnit în România după o relatare publicată de Wall Street Journal privind o discuție purtată în luna martie de Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea Statelor […]
Scandal diplomatic după declarațiile atribuite ambasadoarei SUA în Grecia. Ce legătură are România cu gazele americane

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
29 septembrie 2026
29 septembrie 2026