Forțele Aeriene israeliene au anunțat, în această după-amiază, că efectuează exerciţii militare pe teritoriul României, în scopul optimizării misiunilor de transport aerian în special la altitudini joase şi pe timp de noapte.
Forţele Aeriene israeliene au anunţat că mai multe aeronave au fost trimise în România pentru exerciţiul denumit „Cer Albastru” („Blue Sky”). La exerciţiu participă avioane militare de transport C-130 şi C-130J ale escadrilelor 131 şi 103, de la Baza aeriană Nevatim, situată în apropierea oraşului Beersheba, conform unui comunicat al Forţelor Aeriene israeliene vizualizat de agenţia MEDIAFAX.
Piloții israelieni vor efectua zboruri la joasă altitudine
În cadrul exerciţiului din România, piloţii israelieni vor efectua zboruri la joasă altitudine în zone cu care nu sunt familiarizaţi şi vor simula aterizări „în diverse scenarii”.
„Antrenamentele în România reprezintă o oportunitate de a ne provoca pe noi înşine, de a ne îmbunătăţi abilităţile şi a deveni mai puternici dincolo de frontierele Israelului”, a declarat, conform cotidianului The Times of Israel, generalul de brigadă Gilad Keinan, comandantul Bazei aeriene israeliene Nevatim.
„Este un exerciţiu important şi semnificativ pentru capabilităţile de transport aerian greu şi pentru Forţele Aeriene israeliene, pentru a consolida capabilităţile aeriene şi competenţele personalului”, a subliniat oficialul militar israelian.
Lansatorul de proiectile românesc LAROM , folosit de armată în exerciții la Marea Neagră
În urmă cu o săptămână, mai mulți militari din cadrul Regimentului 52 Artilerie „General Alexandru TELL” au executat misiuni de foc la Centrul Național de Instruire pentru Apărare Antiaeriană din Capu Midia, județul Constanța.
Scopul acestui exercițiu a fost familiarizarea personalului în executarea misiunilor de foc cu tehnica nou intrată în dotarea regimentului precum și pentru validarea capacității operaționale a unei baterii LAROM. Spirit de echipă, efort maxim, atenție sporită, calcule matematice precise, perseverența și tenacitate sunt câteva din trăsăturile unui artilerist de care depinde succesul unei misiuni de foc.
Misiunile executate au fost unele complexe având în vedere că s-au executat cu sprijinul mijloacelor aeriene și navale din dotarea Bazei 57 Aeriene Mihail Kogălniceanu și a Divizionului 176 Nave Scafandri de Mare Adâncime, potrivit MApN.
LAROM este un aruncător de proiectile reactive dezvoltat de către firma Aerostar Bacău din România și firmele Elbit și IMI din Israel. Acest sistem artileristic are la bază aruncătorul APRA-40, o variantă locală a sistemului sovietic BM-21 GRAD. Programul de modernizare a fost demarat în anul 1996, primele lansatoare fiind livrate Forțelor Terestre Române în anul 2001. În prezent, LAROM reprezintă sistemul de artilerie cu cea mai mare putere de foc din dotarea Armatei Române.
astia ce mai vor