Ion Iliescu a ajuns de urgență la spitalul Elias din Capitala. Fostul președinte al țării a avut-o alături în permanență de soția sa, potrivit Realitatea Plus. Potrivit unor surse apropiate fostul președinte, în vârsta de 93 de ani, a revenit acasă după analize și se simte relativ bine, având în vedere vârsta. Medicii au stabilit, în urma analizelor, că Iliescu nu are nevoie de internare, potrivit Realitatea Plus.
La începutul anului a apărut informația că problemele de sănătate ale fostului președinte s-ar fi agravat și că acesta nu mai poate deplasa decât folosind un cadru de sprijin. Din cauza aceasta, Iliescu nu s-a mai putut deplasa la audierile în Dosarul Revoluției.
Fostul lider comunist, iar apoi președinte al României după căderea lui Nicolae Ceaușescu, Ion Iliescu a împlinit 93 de ani în martie.
Ion Iliescu este inculpat în dosarul Revoluției, iar rechizitoriul cuprinde câteva fragmente din declarațiile date de fostul președinte în fața comisiei senatoriale ”Decembrie 1989”.
Ion Iliescu, la 93 de ani: ‘Capul e întreg, dar nu prea mai ieșim în lume’
Amintim că fostul președinte al României, Ion Iliescu, a declarat la împlinirea vârstei de 93 de ani, că el și soția sa Elena (92 de ani) nu prea mai pot ieși „în lume” din cauza vârstei, dar urmăresc „cu interes” activitatea publică.
„Ce să facem, bine, vă mulțumim tare mult. Nu prea mai ieșim în lume, la vârsta noastră e mai greu. Capul e întreg. La 93 de ani nu mai e ca la 23”, a declarat Iliescu.
El a adăugat, despre activitatea publică: „Din păcate multe multe lucruri bune pe care le-am petrecut împreună s-au cam subțiat, s-au cam diluat și lipsește spiritul antrenant, mobilizant. Ne-a animat câțiva ani după Revoluție, în timpul Revoluției și după. Iată, trece vremea și lucrurile intră pe făgașuri noi. Altminteri urmărim cu interes și apreciem lucrurile și bune pe care le fac unii și speranțele pe care le oferă unii tineri cu suflet și cu inima curată și speram sa își croiască drum lucrurile și invențiile bune și măsurile bine gândite”.
Ion Iliescu a menționat că „le stă la dispoziție” tinerilor care au nevoie de un sfat, chiar dacă în ultima vreme nu i-a mai fost solicitat.
„Nici nu pot sa reproșez nimănui nimic, fiecare generație vine cu aspirațiile ei, experiență proprie. Urmăresc cu interes și apreciez ce e bine, apreciez oamenii de suflet și privesc cu îngrijorare elementele de formare a ființei umane. Eu sper ca noi sa menținem ce avem bun și echilibrul din țară noastră să se păstreze, să se apere, sa nu fim influențați”, a mai spus fostul președinte.