Prima pagină » National » Fostul ministru al Agriculturii, deputatul Adrian Chesnoiu, trimis în judecată de DNA
Fostul ministru al Agriculturii, deputatul Adrian Chesnoiu, trimis în judecată de DNA

Fostul ministru al Agriculturii, deputatul Adrian Chesnoiu, trimis în judecată de DNA

07 dec. 2022, 13:17,
în National

Fostul ministru al Agriculturii, deputatul Adrian Chesnoiu, a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie într-un dosar în care este acuzat de abuz în serviciu în legătură cu organizarea unor concursuri.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis, miercuri, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Timişoara au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a mai multor persoane, respectiv:

*Adrian Ionuţ Chesnoiu, în prezent deputat, iar la data faptelor având şi funcţia de ministru al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, pentru patru infracţiuni de instigare (sub forma participaţiei improprii) la permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, în scopul obţinerii pentru altul de foloase necuvenite, şi pentru abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit;

*Andrei Cristian Răducan, la data faptelor director general adjunct în cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, sub aspectul comiterii a patru infracţiuni de complicitate la infracţiunea de folosire în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, în scopul obţinerii pentru altul de foloase necuvenite;

*Aurel Sandu, fost şef serviciu în cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Mihai Cosmin Corobea, fost consilier clasa I în cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Mihai Pârv, fost director executiv adjunct gradul II la Direcţia pentru Agricultură Judeţeană Arad, şi Cătălin Ionuţ Lăscaie, la data faptelor şi în prezent consilier judeţean în cadrul Consiliului Judeţean Dâmboviţa şi vicepreşedinte al unei organizaţii judeţene de partid, pentru folosire, în orice mod, direct, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii în scopul obţinerii pentru sine de foloase necuvenite.

Fostul ministru al Agriculturii Adrian Chesnoiu, judecat pentru abuz în serviciu

Procurorii anticorupţie notează în rechizitoriul trimis instanţei că, în perioada 9 februarie – 11 aprilie, Adrian Ionuţ Chesnoiu, în calitate de ministru, ar fi determinat o persoană din subordine, la vremea respectivă membru în mai multe comisii de examinare, să-i furnizeze lui Andrei-Cristian Răducan (persoană de încredere a ministrului) o parte din subiectele concepute pentru probele scrise ce urmau a fi susţinute cu ocazia organizării a patru concursuri pentru ocuparea unor posturi de: consilier clasa I, şef serviciu, director executiv adjunct şi director executiv ai unor direcţii judeţene.

„Subiectele respective ar fi ajuns ulterior la candidaţii ‘agreaţi’, respectiv Aurel Sandu, Mihai-Cosmin Corobea, Mihai Pârv şi Cătălin Ionuţ Lăscaie. După primirea subiectelor şi promovarea probei scrise, inculpatul Cătălin Ionuţ Lăscaie ar fi fost respins la proba interviului”, spun anchetatorii.

Procurorii menţionează că, la intervenţia directă a ministrului, în cazul candidatului Aurel Sandu, membrii comisiei ar fi fost nevoiţi să-l promoveze în condiţiile în care acesta nu obţinuse un punctaj corespunzător.

„Ca urmare a acestui demers, persoana respectivă a fost numită în funcţia de şef serviciu, obţinând, în perioada ocupării funcţiei, venituri salariale în valoare de 50.995 lei”, arată DNA.

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale s-a constituit parte civilă cu suma menţionată mai sus, în vederea recuperării cheltuielilor salariale efectuate pentru inculpatul Sandu Aurel cât timp acesta a ocupat funcţia de şef serviciu, informează procurorii anticorupţie.

„În cauză a fost dispusă măsura asigurătorie a sechestrului asupra sumei de 50.995 lei pusă la dispoziţie de către Adrian Ionuţ Chesnoiu”, precizează anchetatorii.

Dosarul a fost trimis spre judecare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Mărturii emoționante despre ultimele clipe ale lui Radu Mărginean. Prietenul care l-a îmbrățișat înainte de tragedie: „Au fost cele mai șocante momente”
Moartea fostului fotbalist Radu Mărginean, la doar 43 de ani, continuă să provoace emoție. Un apropiat al acestuia a povestit cum s-au desfășurat ultimele momente înainte ca sportivul să fie găsit în stop cardio-respirator. Dispariția prematură a fostului fotbalist Radu Mărginean a lăsat un gol profund în rândul familiei, prietenilor și celor care l-au cunoscut […]
Mărturii emoționante despre ultimele clipe ale lui Radu Mărginean. Prietenul care l-a îmbrățișat înainte de tragedie: „Au fost cele mai șocante momente”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
04 iulie 2026
04 iulie 2026