Prima pagină » Actualitate » Fostul ministru al Sănătății din Italia, anchetat pentru ascunderea pericolelor vaccinului Covid
Fostul ministru al Sănătății din Italia, anchetat pentru ascunderea pericolelor vaccinului Covid

Fostul ministru al Sănătății din Italia, anchetat pentru ascunderea pericolelor vaccinului Covid

15 dec. 2023, 10:40,
în Actualitate

Roberto Speranza, fostul ministru al sănătății din Italia, este anchetat de Procuratură pentru omucidere, pe baza dovezilor din e-mailurile interne. Documentele arată că acesta știa că vaccinurile Covid pot provoca decese și a interzis oficialităților medicale să comunice efectele secundare sau decesele survenite în urma utilizării acestui produs. Dacă până în 2019, pre-pandemie, raportările de reacții adverse la medicamente erau de 90% din total față de 10% pentru vaccinuri, în 2021, după vaccinarea anti-Covid tendința a fost exact inversă.

Procuratura din Roma îl anchetează pe Roberto Speranza, fostul ministru al Sănătății, după ce publicarea unor mailuri interne a dezvăluit că autoritățile sanitare au fost conștiente încă de la început de pericolele vaccinării împotriva Covid. Acuzația este că ministrul responsabil și șeful agenției italiene pentru medicamente au expus cu bună știință și deliberat populația italiană la acest risc.

Roberto Speranza și șeful AIFA (Agenția Farmaceutică Italiană), Nicola Magrini, sunt cercetați pentru omor și vătămare corporală gravă. Potrivit publicației italiene La Verita, aceștia au dat instrucțiuni autorităților locale de sănătate să ascundă decesele și efectele secundare grave care au apărut imediat după începerea vaccinărilor pentru a nu pune în pericol campania de vaccinare și pentru ca să liniștească cetățenii cu privire la siguranța lor.

”Roberto Speranza este investigat pentru minciuni pe care le-ar fi spus despre vaccinuri. Printre acuzațiile aduse fostului ministru al Sănătății din Italia se numără falsitatea ideologică și crima”, notează publicația La Verita. În Italia, vaccinarea a fost obligatorie pentru anumite grupuri profesionale și 89,41% din populație a fost vaccinată anti-Covid. Răspunderea pentru efectele adverse au preluat-o, însă, statele UE, potrivit contractelor semnate de Comisia Europeană.

Partajare a riscurilor

Potrivit unui Raport special al Curții de Conturi Europene privind achiziția de vaccinuri Covid, Comisia și statele membre au considerat că introducerea timpurie a vaccinului este în interesul sănătății publice, astfel că au redus riscurile producătorilor legate de răspunderea pentru efectele adverse.

”Acest lucru a fost integrat în strategia privind vaccinurile sub forma unui principiu de partajare a riscurilor. Deși respectă principiul general al răspunderii în temeiul Directivei privind răspunderea pentru produsele cu defect, dispozițiile din contractele încheiate cu producătorii de vaccinuri împotriva Covid-19 diferă de practica anterioară pandemiei, întrucât statele membre au preluat o parte a riscului financiar asumat în mod normal de producătorii de vaccinuri”, se arată în raportul Curții de Conturi Europene. Directiva UE privind răspunderea pentru produsele cu defect prevede că producătorii sunt răspunzători doar pentru prejudiciile cauzate de un defect al produsului lor, chiar și în cazul în care nu a existat o neglijență sau o culpă a acestora.

Despăgubirile, secretizate

Un cetățean UE care a suferit din cauza unor efecte adverse ale unuia dintre vaccinurile împotriva Covid-19 achiziționate în temeiul contractelor poate solicita despăgubiri de la producătorul vaccinului. În cazul în care cererea este admisă, statul membru care a administrat vaccinul va fi responsabil de despăgubirea părții vătămate și de plata cheltuielilor de judecată ale producătorului vaccinului (compensație). Potrivit raportului Curții de Conturi Europene, pe lângă cererile formulate în temeiul Directivei privind răspunderea pentru produsele cu defect, 11 state membre au instituit sisteme naționale de despăgubire „fără culpă” pentru a despăgubi persoanele vătămate pentru prejudiciile suferite ca urmare a efectelor secundare cauzate de administrarea unui vaccin. Aceste sisteme nu impun persoanei vătămate să dovedească o legătură de cauzalitate între efectul secundar și vaccin, însă este obligată să renunțe la dreptul de a introduce o acțiune împotriva companiei farmaceutice.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Cine sunt tatăl și sora Valentinei Tănăsie, tânăra găsită moartă într-o valiză pe râul Olt
Tatăl Valentinei Tănăsie, Petre Tănăsie, este cunoscut în Filiași pentru activitatea sa muzicală, în timp ce sora victimei, Eliza Tănăsie, activează în domeniul înfrumusețării și a colaborat cu persoane cunoscute din industria muzicală. Moartea Valentinei Ioana Tănăsie a provocat o puternică reacție în comunitatea din Filiași, orașul din județul Dolj de unde era originară tânăra. […]
Cine sunt tatăl și sora Valentinei Tănăsie, tânăra găsită moartă într-o valiză pe râul Olt

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
26 septembrie 2026
26 septembrie 2026