Prima pagină » Actualitate » Fostul ministru de Finanțe, Eugen Orlando Teodorovici la BZI LIVE: „Fermierii români trebuiau să fie mult mai fermi şi să se uite la ce a făcut Daea care din păcate, trăieşte cu frica aceea a lucrătorului comunist”
Fostul ministru de Finanțe, Eugen Orlando Teodorovici la BZI LIVE:

Fostul ministru de Finanțe, Eugen Orlando Teodorovici la BZI LIVE: „Fermierii români trebuiau să fie mult mai fermi şi să se uite la ce a făcut Daea care din păcate, trăieşte cu frica aceea a lucrătorului comunist”

26 mart. 2023, 12:14, 1 ,
în Actualitate

Eugen Orlando Teodorovici, fost ministru de Finanțe respectiv al Fondurilor Europene a discutat la BZI LIVE despre cum țara noastră, deși are o suprafață agricolă mult peste cea a Bulgariei și cu 3 milioane de tone de cereale pe stoc, României i-ar reveni o despăgubire în bătaie de joc: doar 10 milioane de euro. Cu toate acestea, Comisia Europeană propune, pe banda rulantă, legislații care ar putea îngreuna și mai mult producția agricolă din România.

„Eu pot să spun că şi fermierii romani, nu făceau mese întregi şi se pozau cu Daea? Să ştiţi că în viaţa roata se întoarce şi viaţa îţi cam dă de multe ori ceea ce meriţi.

Fermierii români trebuiau să fie mult mai fermi şi să se uite la ce a făcut Daea. Daea nu a făcut nimic în primul rând, în primul său mandat. Şi vă spun eu că fost ministru, la masă cu domnia sa. Singura realizare pe care a făcut-o Daea, de la el, nu să pună în aplicare planurile făcute de Dragnea. Daea a fost un soldăţel, de aia a şi fost pus acolo de Liviu Dragnea, la Agricultură. La al doilea mandat ştii care sunt problemele”, a spus Eugen Orlando Teodorovici.

Eugen Orlando Teodorovici la BZI LIVE

Fostul ministru de Finanțe respectiv al Fondurilor Europene, Eugen Orlando Teodorovici a discutat în cadrul ediției BZI LIVE  despre cum România a transmis Comisiei Europene datele cerute în vederea despăgubirii fermierilor români afectaţi de afluxul de cereale din Ucraina, şi nu a avut loc nici o negociere privind stabilirea sumelor ce se cuvin din fondul de rezervă.

De altfel, ministrul Agriculturii, Petre Daea a spus că formula de calcul a fost dată de Comisie, fără să discute cu reprezentantul vreunei ţări.

„Când ştii că poţi să profiţi, şi ştiu că iubitorii de Ucraina vor fi deranjaţi, dar noi trebuia să profităm de situaţia aceasta creată la nivelul internaţional, cu războiul din Ucraina şi să spunem, ce? Eu, ministrul Daea, fermierii mei… ia-i mă, pe toţi la masă.. ce aveţi nevoie? Şi apoi să înmulţească de 5 ori problemele lor şi să vină să îi ajute în piaţă.

Nu contează cât da Comisia Europeană, că toată lumea fuge după fenta asta. Asta e altă discuţie. Chiar de-ţi zice că îţi dă 50, oricum nu îţi dă suficient. Tu, guvern, poţi să plăteşti înzecit invocând situaţia respectivă. Nu vrea Comisia să înţeleagă? Nu are decât să vină ea să verifice! Chiar de ne târâie CE la Curtea Europeană de Justiţie, să zică aşa… Favorizarea capitalului nostru intern, românesc.

Şi ce dacă… Eu, că ţara, m-aş simţi mândru să mă târâie Comisia Europeană la Curtea Europeană de Justiţie, să mă acuze că mi-am favorizat firmele mele interne naţionale. Aş fi onorat!

Dar domnul Daea, din păcate, trăieşte cu frică aceea a lucrătorului comunist. Ştiţi cum era, el primeşte aia şi aia face. Păi alea cui sunt bălţile din Bucureşti? Ale mele? Sunt ale domnului Daea! Cine dădea ajutor de stat în 28 decembrie 2022 de la Finanţe? Fostul său subaltern, ministrul Câciu!
Păi la final de an, când oamenii erau cu şoriciul în mână, ei făceau planurile pentru ajutor de stat, printer care şi piscicultura… Vezi, Doamne, bălţile domnului Daea…

De asta spun că domnul Daea, ca şi cel de la ASF, Budăi şi alţii de la masa guvernului, Bode, Popescu şi aşa mai departe, trebuiau să plece de mult din guvern. Dar este greu, pentru că cineva trebuie să îşi asume eşecul lor. Cine l-a pus pe Nicu Marcu la ASF? Domnul Ciolacu! Cine l-a pus pe Daea? Paul Stănescu! Cine l-a pus pe Budăi? Domnul Ciolacu, cu recomandarea cuiva de la partid…”, a spus Eugen Orlando Teodorovici.

Comentarii
  • Oare de ce nu se intreaba;cine a creat afluxul de cereale dinspre Ucraina,pentru ca sub nici o forma Daea nu a facut acest lucru.Cat despre Daea si Budai am pareri bune,dar nu prea sunt sustinuti politic.Cu Caciu, cred ca are o problema personala,deh ,este ministru de finante,post la care aspira si Teodorovici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`