Prima pagină » International » Fostul premier al Republicii Moldova, eliberat condiționat
Fostul premier al Republicii Moldova, eliberat condiționat

Fostul premier al Republicii Moldova, eliberat condiționat

03 dec. 2019, 17:15,
în International

Vladimir Filat, fostul prim ministru al Republicii Moldova, condamnat la 9 ani de închisoare cu executare, a fost eliberat înainte de termen. Eliberarea condiționată a fost în urma unei decizii a Judecătoriei Chişinău.

Judecătoria Chișinău a pronunțat astăzi o încheiere în acest sens. Avocații fotului premier au cerut eliberarea înainte de a executa întreaga pedeapsă.

Potrivit informațiilor de pe portalul instanțelor de judecată, cererea ce făcerea referire la eliberarea condiționată înainte de termen a fost examinată de judecătorul Victor Rățoi.

„Există o încheiere a instanței de judecată Chișinău în privința lui Vladimir Filat și noi suntem obligați să o punem în executare. V. Filat a fost eliberat”, a comentat Oleg Pantea, purtătorul de cuvânt al Administrația Națională a Penitenciarelor.

Vladimir Filat a fost condamnat definitiv în anul 2015 la executarea a nouă ani de închisoare pentru trafic de influență și corupere pasivă.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
SUA pregătesc execuția prin împușcare a lui Nidal Hasan. Pentagonul vrea ca momentul să fie transmis în direct
Statele Unite au programat pentru 3 decembrie execuția prin împușcare a lui Nidal Malik Hasan, condamnat pentru uciderea a 13 persoane la Fort Hood, în 2009. Pentagonul intenționează să permită publicului să urmărească evenimentul în direct. Statele Unite au programat pentru 3 decembrie 2026 execuția prin împușcare a lui Nidal Malik Hasan, fost maior al […]
SUA pregătesc execuția prin împușcare a lui Nidal Hasan. Pentagonul vrea ca momentul să fie transmis în direct

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
09 octombrie 2026
09 octombrie 2026