Prima pagină » International » Fostul şef al spionajului militar venezuelean a fost extrădat din Spania în SUA
Fostul şef al spionajului militar venezuelean a fost extrădat din Spania în SUA

Fostul şef al spionajului militar venezuelean a fost extrădat din Spania în SUA

20 iul. 2023, 12:20,
în International

Fostul şef al serviciilor de informaţii militare venezuelene sub preşedinţia lui Hugo Chavez a fost extrădat miercuri de Spania în Statele Unite, unde riscă o pedeapsă grea de închisoare pentru trafic de droguri şi va fi prezentat joi, 20 IULIE, unui judecător, notează AFP.

Hugo Carvajal, 63 de ani, era căutat de mai mulţi ani de autorităţile americane.

Potrivit procurorilor din New York, acesta şi-ar fi folosit funcţia de şef al informaţiilor militare pentru a coordona în 2006 livrarea din Venezuela spre Mexic a aproape 5,6 tone de cocaină destinată Statelor Unite.

Fostul responsabil este de asemenea suspectat că deţine dovezi împotriva succesorului lui Hugo Chavez, Nicolas Maduro.

El urmează să fie prezentat joi unui judecător al tribunalul federal din Manhattan, a precizat într-un comunicat procurorul districtului de sud al New Yorkului. Hugo Carvajal riscă închisoarea pe viaţă.

Venezueleanul a fost arestat pentru prima dată în aprilie 2019 de poliţia spaniolă

Justiţia îl acuză că şi-a „folosit autoritatea ca director al informaţiilor militare venezuelene pentru a corupe instituţiile venezuelene, a abuza populaţia venezueleană şi a importa otravă în Statele Unite”, a precizat Damian Williams.

De asemenea, îl acuză pe Carvajal că a colaborat cu FARC, fosta gherilă revoluţionară din Columbia, în traficul de cocaină.

Această extrădare intervine la aproape o săptămână după anunţul respingerii de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a recursului acestui colaborator apropiat al fostului preşedinte venezuelean, aflat la putere din 1999 până în 2013.

CEDO a constatat că Hugo Carvajal „nu a demonstrat că este expus unui risc real de a fi condamnat la închisoare pe viaţă fără posibilitatea eliberării condiţionate (.. .) dacă va fi extrădat”.

Avocata lui Carvajal, Maria Dolores de Argüelles, şi surse judiciare spaniole confirmaseră miercuri mai devreme pentru AFP plecarea acestuia din Spania în Statele Unite, fără a putea da cu certitudine destinaţia lui exactă.

Înalta Curte a Audienţei Naţionale din Madrid a suspendat procedura de extrădare a lui Hugo Armando Carvajal Barrios în martie 2022 din cauza recursului acestuia din urmă la CEDO, la doar câteva luni după ce a dat undă verde finală extrădării acestuia în Statele Unite.

Poreclit „El Pollo” (Puiul), venezueleanul a fost arestat pentru prima dată în aprilie 2019 de poliţia spaniolă. Dar justiţia a refuzat atunci extrădarea lui şi l-a eliberat pe motiv că cererea Statelor Unite este „motivată politic”.

După un recurs al Parchetului, Audienţa Naţională şi-a reconsiderat în cele din urmă decizia, dar între timp Carvajal a fugit. În cele din urmă, a fost arestat la Madrid în septembrie 2022, după aproape doi ani de urmărire.

Fostul general fusese îndepărtat din armata venezueleană la decizia şefului statului Nicolas Maduro pentru că s-a raliat la începutul lui 2019 opozantului Juan Guaido. El a fugit din Venezuela pe mare în Republica Dominicană înainte de a ajunge în Spania.

Bugetul.ro
Grila TV din România se schimbă din 1 martie. Noul post de televiziune a început emisia, iar cei mai mici dintre telespectatori sunt cei mai încântați
redactia.ro
Bucurie fără margini pentru Vladimir Putin. Ce cadou îi pregătește Donald Trump președintelui Rusiei
Bugetul.ro
Panică la Altex și Flanco după anunțul eMAG. Cum reușește cel mai mare magazin online din România să își depășească principalii rivali din piața autohtonă
a1.ro
Oana Radu, taxată dur pentru kilogramele în plus. Cum a apărut la Sala Palatului alături de Dorian Popa
Playtech.ro
Cauza morții subite a lui Luca Manolache. Ce arată rezultatul autopsiei, detalii cutremurătoare, nu a avut nicio șansă
observatornews.ro
Prima victimă majoră din România, după tarifele impuse de Trump: companie cu 5.000 de angajaţi
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Evz.ro
Prețurile la alimente vor exploda înainte de Paște. „Este cumva o creștere nenaturală”
realitatea.net
Băutura bogată în colagen care întinerește pielea și fortifică oasele în doar o lună. Conține un ingredient cheie, pe care îl găsești la 2 lei în magazine
SportpeSurse
A fost executat fără milă și dat afară de la Digi! Nimeni nu știe ce s-a întâmplat
Playtech.ro
Noua escrocherie care îți fură contul de WhatsApp cu tot cu informațiile sensibile de pe telefon. Avertisment pentru români
Dailybusiness.ro
Călin Donca îi învață pe români cum să facă bani în 2025: „Eu puteam să fiu mult mai bogat decât sunt”
RomaniaTV
Cuplul-surpriză al momentului! Mădălina Ghenea şi Sebastian Stan, împreună! Unde şi cum au fost surprinşi cei doi
stiriromania.ro
Cum arată Eliza Iliescu acum, la 19 ani. Din ce bani trăiesc lunar Adriana Iliescu și fiica ei
RomaniaTV
Vestea MOMENTULUI din Ucraina. Anunțul făcut de Zelenski, după umilința din SUA. Nimeni nu credea că o să mai audă asta!
redactia.ro
Decizia neașteptată luată de americani în privința Rusiei. Donald Trump i-a surprins pe toți
ego.ro
Blocaj în divorțul Prodan - Reghe! Palatul de la Snagov, ipotecat! Declarațiile exclusive ale celor doi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`