Maica Ierusalima Ghibu, proinstareța Mănăstirii Râmeț, a fost înmormântată luni, 17 noiembrie, în mijlocul obștii monahale și al credincioșilor care au venit să îi aducă un ultim omagiu. Slujba a fost oficiată la mănăstirea pe care ea a rectitorit-o, loc în care și-a petrecut cea mai mare parte din viață.
Înmormântarea maicii Ierusalima Ghibu la Mănăstirea Râmeț
În fruntea soborului s-a aflat Arhiepiscopul Irineu al Alba Iuliei, care a conturat un portret puternic al maicii, descriind-o drept o femeie animată de un curaj ieșit din comun, un curaj pe care l-a numit „bărbăție apostolică”. La rugăciune i s-au alăturat încă trei ierarhi: Episcopul Iustin al Maramureșului și Sătmarului, Episcopul Andrei al Covasnei și Harghitei și Arhiereul vicar Timotei Sătmăreanul.
În timpul slujbei, a fost citit și mesajul de condoleanțe trimis de Patriarhul Daniel. Patriarhul a evocat una dintre cele mai îndrăznețe acțiuni ale maicii Ierusalima: în perioada comunistă, încurajată duhovnicește de Sfântul Cuvios Dometie, a avut îndrăzneala să meargă personal la sediul Comitetului Central al Partidului Comunist pentru a depune cererea de reînființare a mănăstirii. A fost un gest rar, greu de imaginat în acele vremuri, dar care, în timp, a dus la renașterea așezământului monahal.
Patriarhul a mai subliniat că maica a fost neobosită în tot ceea ce ținea de viața mănăstirii. A muncit zilnic, cu o râvnă impresionantă, și a contribuit decisiv la ridicarea și întărirea Mănăstirii Râmeț: „Poate fi considerată, pe drept, unul dintre adevărații ctitori ai așezământului”, se arăta în mesaj.
În cei 73 de ani de viață monahală, dintre care 42 petrecuți în ascultarea de stareță
În cei 73 de ani de viață monahală, dintre care 42 petrecuți în ascultarea de stareță, Ierusalima Ghibu s-a impus ca o figură remarcabilă: o monahie statornică, care a știut să treacă prin încercări grele în numele credinței și al slujirii.
Arhiepiscopul Irineu a vorbit și despre felul în care maica a reușit să îmbine dimensiunea contemplativă a vieții cu munca de zi cu zi. A spus că în persoana ei se regăsea atât liniștea spirituală, cât și spiritul gospodăresc, amintind de dictonul la care ținea Cuviosul Dometie: „Roagă-te și muncește”.
„Când spuneai Râmeț, te gândeai la Ierusalima. Iar când rosteai numele maicii, inevitabil îți venea în minte mănăstirea”, a mărturisit arhiepiscopul, vorbind despre legătura indisolubilă dintre ea și locul pe care l-a condus.
În cuvântul său, acesta a amintit și de rolul maicii în păstrarea tradiției monahale autentice, în vremuri complicate pentru credință. Irineu a spus că ea a reușit să lege trecutul plin de rigoare al monahismului transilvănean de prezentul tot mai încercat de ispite și dezechilibre morale. „Ne va lipsi enorm”, a subliniat el, numind-o „veriga de aur” între generații.
În încheiere, Arhiepiscopul Irineu a vorbit despre moarte ca despre o trecere, nu un final, evocând imaginea sufletului maicii plutind ca „un porumbel diafan” sub bolta bisericii în care a slujit o viață întreagă. A subliniat că plecarea ei este „Paștele” ei personal și a reamintit cuvintele teologului Dumitru Stăniloae, care spunea că viața pământească nu atinge niciodată deplinătatea.
„Rămâne în urma ei lumina exemplului și tot ceea ce a zidit cu trudă și credință. A fost o personalitate de anvergură a monahismului din Transilvania”, a încheiat ierarhul.