O fraudă de peste 11,6 milioane de lei, care viza decontarea unor bilete de transport cu reducere pentru pensionari, a fost descoperită de procurorii din Bacău. Trei angajate ale unei firme de transport rutier interjudețean sunt acuzate că ar fi pus la punct un mecanism prin care au obținut ilegal fonduri de la Ministerul Transporturilor, folosind peste 157.000 de tichete contrafăcute. Două dintre femei au fost plasate sub control judiciar, iar administratoarea societății a fost trimisă în arest la domiciliu.
Cum ar fi funcționat schema de fraudare a statului
Potrivit anchetatorilor, presupusa fraudă s-ar fi desfășurat în perioada iulie 2022 – ianuarie 2026 și ar fi avut la bază falsificarea taloanelor speciale care le permit pensionarilor să beneficieze de o reducere de 50% la transportul rutier interjudețean.
În total, ar fi fost contrafăcute 157.580 de cupoane-talon, folosind echipamente de imprimare laser și inkjet, pe hârtie fără elemente de siguranță. Ulterior, documentele erau completate cu date de călătorie și coduri numerice personale fictive sau care nu corespundeau unor persoane eligibile.
Pe baza acestor tichete, ar fi fost întocmite 3.010 documente justificative, inclusiv borderouri lunare și situații centralizatoare, care erau depuse la Ministerul Transporturilor pentru obținerea decontărilor.
Trei angajate ar fi avut roluri diferite în mecanismul fraudulos
Anchetatorii susțin că administratoarea firmei ar fi inițiat și coordonat întreaga activitate. O fostă casieră ar fi completat și decupat cupoanele, dar și întocmit documentele justificative, în schimbul unor sume de bani.
O altă femeie, angajată formal pe postul de contabil, ar fi organizat tichetele pe trasee și ar fi pregătit documentațiile necesare decontării. De asemenea, o expertă contabilă externă ar fi înregistrat în evidențele financiare subvențiile obținute, deși acestea nu aveau documente justificative legale.
Documentațiile ar fi fost depuse în 41 de tranșe lunare, în perioada august 2022 – ianuarie 2026. În urma acestora, societatea ar fi încasat nejustificat aproape 9,8 milioane de lei din fondurile publice.
Prejudiciul depășește 11,6 milioane de lei. Procurorii au pus sechestru pe bunuri
Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău, prejudiciul total adus bugetului de stat este de 11.685.840,61 lei. Suma include debitul principal de 9.793.260 de lei și obligații bugetare accesorii de 1.892.580,61 lei.
În urma celor șapte percheziții efectuate la sediul firmei, la punctele de lucru și la locuințele persoanelor cercetate, anchetatorii au ridicat documente contabile, sisteme informatice, telefoane mobile și noi cupoane susceptibile de a fi falsificate. Au fost găsite și sume de bani, respectiv 31.730 de lei și 8.100 de euro.
Procurorii au dispus sechestrul asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale persoanelor implicate, precum și blocarea conturilor bancare, în vederea recuperării prejudiciului.
Ce măsuri au luat procurorii împotriva celor trei femei
Cele trei inculpate au fost reținute inițial pentru 24 de ore. Ulterior, două dintre ele au fost plasate sub control judiciar pentru 60 de zile, una dintre acestea având obligația de a achita o cauțiune de 30.000 de lei.
Administratoarea firmei a fost plasată în arest la domiciliu pentru 30 de zile, după ce judecătorul de drepturi și libertăți de la Tribunalul Bacău a respins propunerea de arestare preventivă. Procurorii au contestat decizia, urmând ca măsura să fie analizată de Curtea de Apel Bacău.
În acest dosar sunt cercetate infracțiuni de obținere ilegală de fonduri cu consecințe deosebit de grave, fals material în înscrisuri oficiale și fals în înscrisuri sub semnătură privată, toate în formă continuată. Ancheta vizează și alte fapte și persoane.
Bravo lor !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!