Prima pagină » Sport » FRF i-a cerut ajutorul lui Mircea Lucescu! Reacția tehnicianului
FRF i-a cerut ajutorul lui Mircea Lucescu! Reacția tehnicianului

FRF i-a cerut ajutorul lui Mircea Lucescu! Reacția tehnicianului

08 ian. 2020, 04:00,
în Sport

Federația Română de Fotbal a decis să-i ceară ajutorul lui Mircea Lucescu. Mirel Rădoi și Mihai Stoichiță vor merge să discute cu tehnicianul de 74 de ani, ținând cont de faptul că acesta îi cunoaște foarte bine Islanda, echipă pe care a întâlnit-o pe când era selecționerul Turciei. Mihai Stoichiță susține că Mircea Lucescu a fost încântat de faptul că Mirel Rădoi i-a solicitat să-l ajute.

„Mirel Rădoi are deja un plan făcut. Va avea discuții cu cei care cunosc foarte bine naționala Islandei. O să ne întâlnim cu Mircea Lucescu. Am vorbit cu el și o să ne vedem să ne spună cum a simțit naționala Islandei. Urmează să stabilim când ne vedem. O să stăm puțin de vorbă cu el. Și eu, și Mirel. E altceva când îi simți direct.
Mircea Lucescu simte fotbalul într-un mod deosebit. A primit foarte bine. Nici nu a ezitat. Extraordinar. Era bucuros că poate să ajute. Am stat de vorbă cu el și era încântat. El a fost așa întotdeauna. Îi face plăcere să-l ajute pe Mirel Rădoi”, a declarat Mihai Stoichiță.

România poate ajunge la EURO 2020

Tricolorii pot ajunge la EURO 2020, în urma barajului din Liga Națiunilor. Meciul dintre Islanda și România, din cadrul semifinalelor barajului pentru calificarea la Campionatul European din 2020 se va disputa la Reykjavik. Partida se va disputa de la ora 21:45. Dacă tricolorii vor învinge Islanda, pentru a ajunge la EURO 2020, vor evolua împotriva învingătoarei dintre Bulgaria și Ungaria.

România s-a clasat pe locul patru în Grupa F, dar joacă barajul datorită parcursului din Liga Națiunilor. Cosmin Contra, fostul selecționer, a plecat după ce a ratat calificarea directă la Euro, iar locul său a fost luat de Mirel Rădoi.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Florin Manole pregătește reorganizarea Ministerului Muncii. Ce se întâmplă cu angajații și pensiile de la 1 ianuarie 2027
Florin Manole anunță reorganizarea Ministerului Muncii, fără concedieri, și susține că pensiile vor crește de la 1 ianuarie 2027, conform legii. Ministrul Muncii a anunțat că intenționează să reorganizeze instituția pe care o conduce, după revenirea în funcție. Măsura urmărește redistribuirea angajaților în funcție de volumul de activitate din fiecare departament, astfel încât structurile cu […]
Florin Manole pregătește reorganizarea Ministerului Muncii. Ce se întâmplă cu angajații și pensiile de la 1 ianuarie 2027

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
05 noiembrie 2026
05 noiembrie 2026