ONU trebuie să decidă dacă frunza de coca ar putea fi legalizată. Columbia este principala țară susținătoare și transmite, prin oficialii ei, că există o diferență enormă între frunza de coca și cocaina, produs obținut din această plantă.
Consumul de cocaină este o problemă mondială cu care se confruntă mai toate țările. Efectele nocive sunt vizibile!
Frunza de coca ar putea fi legalizată! Columbia principala susținătoare
Columbia a propus legalizarea frunzei de coca, solicitând la ONU retragerea acesteia de pe lista substanțelor interzise, o cerere care ar putea deschide calea utilizării acestei plante în scopuri industriale, dacă va fi aprobată. Potrivit autorităților columbiene, există o diferență semnificativă între frunza de coca și cocaina, substanța drogului derivat din această plantă.
Columbia, care este cel mai mare producător mondial de cocaină, a traversat de-a lungul decadelor o perioadă de violență legată de traficul de droguri. Într-o încercare de a reforma abordarea țării față de coca, autoritățile au cerut ca frunza de coca să fie scoasă de pe lista substanțelor interzise. Laura Sarabia, șefa diplomației columbiene, a făcut această cerere în cadrul unei sesiuni anuale a Comisiei pentru stupefiante, care a avut loc la Viena. În cadrul discursului său, aceasta a susținut că planta ar putea fi utilizată în mod legal pentru producția de îngrășăminte și băuturi, explicând că știința va demonstra că frunza de coca nu este periculoasă pentru sănătate.
Cu toate acestea, guvernul columbian a subliniat că această solicitare nu înseamnă renunțarea la eforturile de eradicare a plantelor de coca destinate traficului de cocaină. Președintele Gustavo Petro dorește să evidențieze diferența clară între frunza de coca, cultivată în mod tradițional în America de Sud, și cocaina, substanța de drog obținută prin procesare chimică în laboratoare, folosind substanțe toxice precum kerosen, acid sulfuric și altele.
Președintele Columbiei susține că cocaina trebuie legalizată
În februarie, președintele Columbiei, Gustavo Petro, a stârnit o controversă semnificativă prin afirmația că „cocaina nu este mai periculoasă decât whisky-ul”. El a susținut că traficul global de cocaină ar putea fi „ușor distrus” dacă acest drog ar fi legalizat în întreaga lume, subliniind că ar putea fi vândut în același mod ca vinul. Petro a criticat dur politica actuală de combatere a drogurilor, considerând-o un eșec complet. Deși de decenii se desfășoară un război împotriva drogurilor susținut financiar de Statele Unite, Columbia rămâne cel mai mare producător de cocaină din lume, iar cartelinele și grupările ilegale continuă să profite masiv de acest trafic.
În 2023, producția de cocaină a atins un nivel record de 2.600 de tone, cu o creștere de 53% față de anul anterior, conform datelor ONU. În aceeași perioadă, suprafețele de teren destinate cultivării arbustului de coca au crescut cu 10%, ajungând la 253.000 de hectare de culturi ilegale.
În contrast, Bolivia permite cultivarea și vânzarea unei cantități controlate de frunze de coca, dar doar pentru utilizări ritualice și medicinale, precum mestecatul sau prepararea de infuzii. Aceste practici sunt reglementate strict, fiind considerate o tradiție culturală în anumite comunități. Așadar, frunza de coca dacă Columbia va putea să influențeze decizia ONU.