Prima pagină » Magazin » Fuego, Iuliana Beregoi și Mario Fresh, dar și ,,Festivalul folcloric de datini și obiceiuri de iarnă” în weekend, la Palas

Fuego, Iuliana Beregoi și Mario Fresh, dar și ,,Festivalul folcloric de datini și obiceiuri de iarnă” în weekend, la Palas

16 dec. 2022, 17:00,
în Magazin

Crăciunul este despre magie și fapte bune, iar atmosfera sărbătorilor de iarnă e făurită de istorie și tradiție, de emoție și spectacol și, nu în ultimul rând, de fapte bune. Fuego, Iuliana Beregoi, Mario Fresh cântă, în parcul Palas, în cadrul evenimentului caritabil ,,Fii și Tu Moș Crăciun!”, iar pe 17 decembrie, cele mai interesante tradiții specifice zonei Moldovei vor face parte din bogatul repertoriu al ,,Festivalului folcloric de datini și obiceiuri de iarnă”.

Vino la Palas pentru trei zile de sărbătoare și de bucurie, reflectează asupra anului care a trecut și răspunde afirmativ Asociației ,,Grupul Zâmbetul Nostru” pentru a reaprinde o luminiță de speranță în sufletele copiilor mai puțin norocoși, din familiile nevoiașe și din centrele de plasament din județul Iași, împlinindu-le visurile. Începând de vineri, 16 decembrie, și până duminică, 18 decembrie, evenimentul caritabil ,,Fii și Tu Moș Crăciun!”, organizat de Asociația Grupul Zâmbetul Nostru, reunește artiști îndrăgiți de toată lumea pe scena Parcului Palas. Nu uita că Moș Crăciun va fi prezent, însoțind fiecare faptă bună și aducând zâmbete pe chipul tuturor.

Anul acesta, inițiativa Asociației ,,Grupul Zâmbetul Nostru” va aduce spiritul și emoția sărbătorilor mai aproape de voi, prin intermediul evenimentului caritabil „Colinde pentru zâmbete”, o filă de poveste care va îmbina obiceiurile și tradițiile de Crăciun, muzica, bunătățile tradiționale, atelierele pentru copii, energia celor mici și mari cu faptele bune și cu bucuria de a dărui!

De succesul fiecărei inițiative depinde sprijinul pe care și tu îl poți oferi, alăturându-te atmosferei festive pe care Palas o găzduiește. Serile promit să fie unele magice pentru întreaga familie, mai ales că ai posibilitatea să îi asculți pe Iuliana Beregoi, Yanis Pavel, Irina Loghin și Mario Fresh. Duminică, începând cu ora 10:00, evenimentul va continua cu spectacole de teatru ale atelierului ,,Evolvio” și cu alte momente ale artiștilor de la Școala Artis Mundi și Soprano Music Academy. Tot duminică, Fuego vine cu un program complex de colinde și de cântece dragi publicului, cu multă emoție și cu buna dispoziție cu care ne-a obișnuit de fiecare dată.

Obiceiurile și datinile fac parte din tabloul pitoresc al poporului român și sunt expresii vii ale culturii noastre. Sâmbătă, 17 decembrie, începând cu ora 11:00, pe esplanada Palas (dinspre Palatul Culturii), va avea loc ,,Festivalul folcloric de datini și obiceiuri de iarnă”, organizat de Consiliul Județean Iași. Acesta continuă să ducă mai departe tradiția colindului și a datinilor de Anul Nou, bucurându-i pe spectatori, an de an, cu forme de manifestare ale culturii din spațiul moldovenesc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
11 decembrie 2024
11 decembrie 2024