Prima pagină » International » Furtuna Gloria din Spania face primele victime. O româncă a decedat
Furtuna Gloria din Spania face primele victime. O româncă a decedat

Furtuna Gloria din Spania face primele victime. O româncă a decedat

20 ian. 2020, 21:30,
în International

Furtuna Gloria s-a dezlănţuit extrem de violent în Spania, unde două persoane au murit. Autorităţile au emis codul roşu de fenomene meteo extreme. Două persoane au decedat, printre care şi o femeie de naţionalitate română.

„O femeie fără adăpost în vârstă de 54 de ani, de naţionalitate română, a fost găsită decedată, aparent din cauza hipotermiei, în această dimineaţă într-un parc” din oraşul Gandia, în sudul provinciei Valencia, a precizat un purtător de cuvânt al primăriei.

În zona litorală a provinciilor Alicante și Valencia a fost emis cod roșu, iar pentru provincia Castellon şi comunitatea autonomă Catalonia, Insulele Baleare și regiunea Murcia, cod portocaliu de averse de ploaie însoțite de furtuni de intensitate puternică sau foarte puternică, rafale intense de vânt, valuri puternice și, izolat, chiar zăpadă. De asemenea, mii de călători au rămas blocaţi pe aeroporturi, deoarece, peste 150 de curse aeriene au fost anulate. De asemenea, în zonele de coastă din estul peninsulei și Ibiza, valurile vor putea atinge 7 metri.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Atac cu drone la frontiera Republicii Moldova cu Ucraina. Doi oameni au murit, iar alți doi au fost răniți
Un atac cu drone a afectat punctul de trecere Starokazacie, la frontiera Republicii Moldova cu Ucraina. Două persoane au murit și alte două au fost rănite. Un atac cu drone s-a produs în noaptea de 8 spre 9 septembrie, în apropierea frontierei dintre Republica Moldova și Ucraina, în zona punctului de trecere Tudora–Starokazacie. Incidentul a […]
Atac cu drone la frontiera Republicii Moldova cu Ucraina. Doi oameni au murit, iar alți doi au fost răniți

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
09 septembrie 2026
09 septembrie 2026