National

Gabriela Firea a făcut anunțul. Cum se va circula cu mijloacele de transport în comun

Publicat: 04 mai 2020

Circulația cu mijloacele de transport în comun ar urma să fie făcută, în București, după data de 15 mai, cu respectarea unor reguli, în contextul pandemiei de coronavirus. Potrivit Gabrielei Firea, primarul general al Capitalei, controlorii vor avea puteri sporite şi vor fi ajutaţi de Poliţia Locală. Mai exact, aceştia vor verifica numărul de persoane dintr-un mijloc de transport în comun, astfel încât să fie respectată distanţarea socială.

Totodată, controlorii şi poliţiştii vor putea opri în staţii călătorii în eventualitatea în care un mijloc de transport în comun are deja prea mulţi oameni. Gabriela Firea a precizat şi că poliţiştii şi controlorii vor trebui să impună aceste reguli fără a brusca, jigni sau ridica tonul la cetăţeni.

„Este normal să nu se accepte aglomerarea şi este imperios necear să se urmărească zonele şi rutele care tind să se aglomereze pentru a se suplimenta în acea zonă. Firesc ar fi să fie călătorii pe scaune şi un rând picioare, dar nu mai mult, şi la distanţă. Există controlorii care înainte de pandemie doar verificau dacă a fost taxat biletul, acum pot să facă acst lucru şi cu sprijinul colegilor de la Poliţia locală, fără să agreseze pe nimeni, fără să fie abuzuri, fără să fie o tonalitate care să deranjeze sau care să creeze o stare de disconfort pentru călători.

Pur şi simplu o informare că într-un tramvai, troleibuz sau autobuz trebuie să intre strict numărul de persoane astfel încât distanţa socială să fie păstrată. Eu nu cred că cineva va fi supărat dacă i se va spune să aştepte următorul autobuz sau tramvai, pentru că este bine pentru propria persoană să nu stea foarte aproape de un alt călător”, a mai spus Gabriela Firea.





Adauga un comentariu