Gândurile unei mame puse pe foaie: „Mama este mamă doar cât timp copilul are nevoie de ea”

Ce simte o mamă atunci când copilul ei nu o mai vrea în preajmă? Durerea aceasta este cumplită şi nimeni nu îşi doreşte să o trăiască vreodată! Publicaţia a redat o scrisoare care te va cutremura, cu siguranţă.

„Cândva eram cea în braţele căreia căutai adăpost şi alinare. Eram fiinţă pe care o iubeai cel mai mult, singură în care credeai, singura de a cărei companie aveai nevoie.

Când îţi eram mamă mă întrebai cu spaimă în privire şi în glas dacă am să te părăsesc vreodată. Îmi desenai flori, fluturi şi căsuţe colorate şi îmi promiteai ca atunci când vei fi mare, vei avea şi tu grijă de mine, aşa cum am avut eu de tine ori de câte ori ai fost bolnav.

Azi, abia dacă mă mai priveşti. Te supăra neputinţa şi neîndemânarea mea. Te deranjează prezenţa mea în căminul tău şi simt că abia aştepţi să plec.

stirilebzi.ro

Prevederi noi pentru anumite tipuri de pensii! Care sunt condițiile pentru oferirea pensiei pentru limita...

Stirile PROTV

Tentativă de asasinare a lui Zelenski. Presupusul criminal, un polonez, s-a oferit să ajute serviciile...

Scrisoare mama!

Copilul meu,

Azi, am înţeles că nu mai sunt cine am fost pentru tine. Eu nu mai simt că îţi sunt mama, ci simt că-ţi sunt doar o povară. Azi am aflat cu uimire că mama este mama doar cât timp copilul are nevoie de ea, dar când ea are nevoie de copilul ei, devine o povară.

Cândva eram cea în braţele căreia căutai adăpost şi alinare. Eram fiinţă pe care o iubeai cel mai mult, singură în care credeai, singura de a cărei companie aveai nevoie.

Când îţi eram mama mă întrebai cu spaimă în privire şi în glas dacă am să te părăsesc vreodată. Îmi desenai flori, fluturi şi căsuţe colorate şi îmi promiteai ca atunci când vei fi mare, vei avea şi tu grijă de mine, aşa cum am avut eu de tine ori de câte ori ai fost bolnav. Mă mângâiai pe fata cu mânuţele tale mici şi îmi spuneai că mă iubeşti.

Azi, abia dacă mă mai priveşti. Azi te supăra neputinţa şi neîndemânarea mea. Te deranjează prezenţa mea în căminul tău şi simt că abia aştepţi să plec.

Ţi-aş fi ascuns şi acum boala mea şi nu te-aş fi împovărat cu necazurile mele, dar am îmbătrânit, nu mai am putere şi nu mai ştiu cum să duc singură toate suferinţele. Ani de zile te-am ferit de supărările mele, te-am protejat de grijile mele, nu am vrut să ştii că nu mai pot, că nu mai am, că mă tem.

Am vrut să te simţi în siguranţă, să nu cunoşti grijile oamenilor mari, să te bucuri de copilărie, apoi de tinereţe, apoi de familia ta.

Ţi-am ascuns durerile, neajunsurile şi nefericirea mea ştiind că într-o zi îţi va veni rândul să le ai pe ale tale, iar acum, când văd cum e să te simţi povară pentru propriul copil mă rog Cerului să ai sănătate şi să nu fii nevoit să depinzi de copiii tăi, să nu ajungi să simţi ce simt eu acum.

Sentimentul că eşti o povară pentru fiinţa pe care o iubeşti cel mai mult pe lume, pentru fiinţa căreia i-ai dat viaţa şi pentru care ai fi în stare să-ţi dai viaţa, provoacă mai multă durere decât orice boală. Se pare că bătrâneţea şi boala nu-ţi iau doar puterile şi liniştea, ci te lasa şi singur pe lume.

Mă iartă că mă plâng acum, dar nu m-a pregătit nimeni pentru ceea ce simt azi. Nu am avut timp să mă obişnuiesc cu ideea că într-o zi nu voi mai fi pentru tine decât o povară. Mă iartă că am lăcrimat în faţa ta, că am căutat adăpost în casa ta, că mi-am aşezat sufletul la picioarele tale!

Şi mă iartă, copilul meu că nu-ţi mai pot fi ceea ce am fost cândva!

Cu dragoste infinită,

Mama”