Prima pagină » National » Gătit sau comandat? Cât plătesc românii pentru masa de Paște în 2026

Gătit sau comandat? Cât plătesc românii pentru masa de Paște în 2026

01 apr. 2026, 22:40,
Redacția BZI în National

Tot mai mulți români își schimbă modul în care se pregătesc pentru Paşte. În locul agitației din bucătărie pentru preparatele tradiționale, aleg liniștea și confortul. Mâncarea ajunge direct pe masa de sărbătoare, comandată din restaurante și cofetării, chiar dacă asta presupune un cost mai mare. Pentru mulți, timpul economisit și lipsa stresului cântăresc mai mult decât diferența de preț.

În bucătăriile restaurantelor e forfotă mare cu 10 zile înainte de Paşte. Se pregăatesc mese complete pentru livrarea la domiciliu. Un meniu complet pentru cinci persoane ajunge la aproximativ 600 de lei.

„Avem pachete de la 2 până la 10 persoane care includ aperitiv tradițional sau diversificat. Ouă roșii, brânză, drob, sărmăluțe cu mămăliguță, piftie, friptură, bineînțeles miel”, a declarat Raul Ungureanu, bucătar.

Am pus în balanță costurile: pentru 50 de sarmale pe care le pregătim acasă plătim în jur de 100 de lei, iar dacă alegem să le comandăm, prețul poate fi chiar și de două ori mai mare. Astfel, totul depinde de preferințe. Dacă dorim să le gătim acasă economisim bani, iar dacă alegem să le comandăm câștigăm timp.

Cât plătesc românii pentru masa de Paște în 2026

Pentru cei care vor ceva diferit pe masa de sărbătoare pot comanda un platou cu brânzeturi fine. O cutie pentru patru persoane costă 250 de lei.

„Acest box este un aperitiv mai diversificat. Avem brânzeturi fine, o brânză cu mucegai, parmezan, cașcaval afumat, prosciutto”, mai spune Raul Ungureanu, bucătar.

Și în cofetării, comenzile pentru sărbătorile pascale au început deja.

„Am încercat să oferim clientelor prăjituri moderne, sofisticate, cu tot felul de arome. Avem și produse tradiționale precum pasca și cozonacul. O clientă a alocat în jur de 200 de lei”, a declarat Raluca Lăpădat – proprietar cofetarie.

Ingredientele pentru un cozonac de două kilograme făcut în casă ne costă între 65 și 90 de lei. La cofetării, prețul este dublu. Pentru multe familii, timpul este mult mai valoros.

„Acest timp pe care l-aș petrece în bucătărie îl petrec alături de familia mea”, spune o persoană.

Pentru altele, gustul de casă este unic.

„Îmi fac salata în casă, îmi fac prăjitura. Sunt învățată să fac eu, din mâna mea”. „E mai gustoasă făcută acasă. Acasă mai știi să faci economie, dar să mănânci la restaurant e scump tare”, spun gospodinele.

Tendința de a comanda masa de Paște sau de a apela la servicii de catering a crescut semnificativ în România în ultimii ani. Cei mai mulți clienți comandă meniul complet, alții doar anumite preparate.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Acciza la motorină scade cu 20% în perioada 16-31 august. Ministerul Finanțelor anunță o măsură temporară
Acciza la motorină va fi redusă cu 20% în perioada 16-31 august 2026. Ministerul Finanțelor anunță o intervenție temporară și reevaluări la fiecare două săptămâni. Ministerul Finanțelor a anunțat reducerea temporară a accizei la motorină cu 20%, măsură care se aplică în perioada 16-31 august 2026. Decizia vine după creșterea semnificativă a cotațiilor internaționale pentru […]
Acciza la motorină scade cu 20% în perioada 16-31 august. Ministerul Finanțelor anunță o măsură temporară

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
25 august 2026
25 august 2026