În mijlocul unui întreg scandal, George Burcea a fost surprins în mai multe ipostaze compromițătoare, în special în compania mai multor femei. În contextul în care s-a confirmat separarea dintre Andreea Bălan și George Burcea, actorul a fost surprins în compania mai multor femei. Recent, el a fost surpins în compania unei brunete, alături de care a părut foarte apropiat și au petrecut ore bune împreună.
George Burcea s-a mutat la un prieten, acolo unde a venit și pretena misterioasă. Au plecat apoi împreună, la adresa ei, unde au mai stat câteva ore împreună. Deși fanii au crezut că este vorba despre o nouă iubită, lucrurile stau altfel.
Cine este, defapt, bruneta misterioasă
Cei doi au fost colegi de facultate, iar acum sunt și colegi de muncă. Femeia are 33 de ani, este căsătorită și are un copil în vârstă de doi ani.
Prima reacţie a lui George Burcea după ce şi-a luat tot din casa Andreei Bălan: „Aș muri cu tine de gât”
George Burcea şi-a cărat toate lucrurile din casa în care a locuit alături de Andreea Bălan şi imediat după asta a scris un scurt mesaj pe Instagram.
George Burcea şi Andreea Bălan nu mai formează un cuplu, iar dovadă sunt declaraţiile celor doi cât şi ipostazele în care a fost surprins George Burcea. Actorul şi-a luat toate lucurile din casa în care a locuit alături de Andreea Bălan şi cele două fiice. La scurt timp, George Burcea a avut o primă reacţie pe contul lui de socializare.
„Aș muri cu tine de gât, teatrule, și te-aș săruta până ți-aș face urme pe podele. Primește-mă și astă seară în brațele tale și dă-mi liniște, zâmbete, lacrimi. Dă-mi bucurie să bucur oamenii, să-mi bucur sufletul, prietenii, dușmanii”, este mesajul lui George Burcea.
Este clar că fostul soţ al Andreei Bălan este răvăşit şi încearcă să îşi găsească alinarea în ce iubeşte cel mai mult: actoria.