Cancan

George Dobre, românul care a îngrijit 16 ani o italiancă și a rămas cu toată averea. E suspectat de crimă cu premeditare

Publicat: 21 oct. 2019
_____ Vizualizări 0 Comentarii
George Dobre românul care a îngrijit 16 ani o italiancă și a rămas cu toată averea. E suspectat de crimă cu premeditare

George Dobre s-a trezit, peste noapte, cu o avere impresionantă, asta după ce o italiancă de care a avut grijă timp de 16 ani i-a lăsat – după moarte -, nu mai puțin de… 6 milioane de euro. Respectiva femeie, Paola Fagarazzi, locuia în Veneția și deținea mai multe proprietăți a cărora valoare de piață era una considerabilă. Italianca avea bani depuși în bănci și administra mai multe spații comerciale.

Totul a fost un vis frumos pentru George Dobre, numai că procurorii au deschis pe numele său un dosar în care era supectat de crimă cu premeditare. Femeia  încetat din viață în anul 2012, la vârsta de 57 de ani, scriindu-și testamentul cu doar câteva luni înainte de deces. Conform actului întocmit, românul era singurul beneficiar.

Rudele au trecut la atac, susținând că Paula Fagarazzi a fost ”manipulată sentimental” de român

Imediat după decesul Paolei, rudele acesteia au atacat testamentul, susținând că George Dobre a manipulat-o sentimental pe femeie. Dar asta nu a fost totul. Românul s-a trezit acuzat de… crimă cu premeditare, iar cadavrul femeii a fost dezhumat și autopsiat. După o anchetă minuțioasă care a durat trei ani, judecătoarea Giuliana Galasso a constat că Paola Fagarazzi nu fusese ucisă. Suferise un accident vascular.

După ce a fost îndepărtată orice suspiciune asupra sa, George Dobre a intrat în posesia moştenirii. Aceasta este fabuloasă: un imobil de locuinţe pe insula Lido, alte apartamente în Veneţia, trei magazine şi conturi doldora de bani.

În jurul lui George Dobre a planat un mister aproape de nepătruns, presupunându-se că nu a fost doar îngrijitorul italiencei, ci și concubinul ei. Cancan.ro a descoperit că blocul de locuinţe în care românul a locuit – vreme de 10 ani – împreună cu Paola Fagarazzi şi pe care l-a primit în proprietate se află pe luxoasa insulă Lido.

Zonă de reşedinţă a dogilor veneţieni

Lido – zonă de reşedinţă a dogilor veneţieni, în alte vremuri – a căpătat renumele de ”Insula de aur”. Thomas Mann a scris, chiar pe insula Lido, romanul ”Moarte la Veneţia”, destinația fiind preferată ca destinaţie de vacanţă, în anii interbelici, de bogătaşii lumii şi cele mai mari personalităţi din politică, sport sau lumea filmului. Cu fiul preşedintelui Roosevelt, starul de cinema Brigitte Helm sau prinţul Mdvinani te puteai întâlni oricând pe plajele din nordul insulei. In prezent, se află şi cele mai scumpe hoteluri din zona Veneţiei.

George Dobre deţine exact în acea zonă imobilul de locuinţe – de trei etaje – pe care i l-a lăsat Paola Fagarazzi. Fostul îngrijitor nu mai locuieşte, însă, acolo, preferând să închirieze apartamentele respective. Românul s-a mutat într-o casă superbă, la patru străzi distanţă, în cea mai selectă zonă de vile din Lido.

Adauga un comentariu