Liderul AUR George Simion a declarat, marţi la dezbaterea „Ridesharing-ul în România – provocări şi soluţii privind activităţile de transport alternativ” care a avut loc la Palatul Parlamentului, că nu ar trebui să existe două legi care să reglementeze serviciile de taximetrie şi ridesharing
Scopul dezbaterii a fost acela de a iniţia şi media întâlniri cu reprezentanţii puterii legislative, în vederea expunerii situaţiei în care se află acest sector de activitate, sector care asigură unitatea şi coerenţa funcţionării întregii comunităţi urbane şi nu numai, arată comunciatul de presă al AUR.
Preşedintele AUR, George Simion, a spus, la începutul dezbaterii, că discuţia ar trebui să înceapă de la protestele numeroase care au avut loc în toate oraşele ţării, de la nemulţumirile celor care au ieşit în stradă, pe care, până acum, Guvernul Ciolacu a ales să îi ignore.
„Sperăm ca în urma dezbaterii de astăzi, premierul Ciolacu să deschidă uşile unor oameni care practică o meserie ce, probabil, dacă se continuă în ritmul acesta, în doi – trei – patru ani nu va mai exista în România, meseria de taximetrist. În reglementatorul meseriilor nu am văzut meseria de uberist. Poziţia AUR este următoarea: în momentul în care Alianţa pentru Unirea Românilor preia guvernarea nu vor mai exista două legi care să reglementeze acelaşi serviciu, va exista una singură, căreia trebuie să i se supună toată lumea!”, a afirmat George Simion, conform sursei citate.
El a mai precizat că, dacă Guvernul Ciolacu în momentul acesta nu ştie de unde să mai găsească bani şi nu mai are fonduri la buget, „poate se uită cineva din consilierii domnului prim-ministru şi o să vadă, în urma dezbaterii noastre, câţi bani sunt scoşi din ţară, luaţi de la firmele româneşti care practică taxi şi duşi la firma Uber şi firma Bolt, care nu respectă legea existentă în momentul acesta pentru ei. Au o firmă care are 15 – 20 de angajaţi şi face numai servicii de marketing, dar nu au şi firmă care să facă serviciile de transport aici în România”.
Acesta a subliniat că a avut în ultima lună „delegaţii din partea reprezentanţilor şoferilor de taxi, din partea dispeceratelor, din partea asociaţiilor care s-au format sau se formează şi au reuşit să creeze o alianţă la nivel naţional, care să tragă un semnal de alarmă pe aceste aspecte”.
Liderul AUR a dat exemplul Ungariei, acolo unde toată lumea face taxi. „Poate să îi zică companiei cum vrea: Speed Taxi, Star Taxi, Clever, Bolt, Uber, toţi fac taxi. Dacă s-a putut în Ungaria, cred că se poate şi în România, iar chestiunea asta este asumată de noi şi nu ne îndoim după cum bate vântul, pentru simplul motiv că avem nevoie de bani la bugetul României pentru învăţământul din România, pentru infrastructura din România, pentru sănătatea din România, pentru azilele de bătrâni din România”.
La rândul său, liderul grupului AUR din Camera Deputaţilor, Antonio Andruşceac, a subliniat că scopul acestor întâlniri nu este acela de a diviza, ci acela de a uni tot ceea ce înseamnă transport în România.
„Ne dorim o legislaţie unică, astfel încât să fie inclusivă, nu exclusivă. Ne dorim să înţelegem problemele tuturor şi să le soluţionăm într-un fel care să fie în folosul, în primul rând, al consumatorilor, al celor care sunt beneficiarii serviciilor dumneavoastră. (…) Ne dorim cu toţii o reglementare echitabilă a acestei profesii şi nişte soluţii care să vă pună pe toţi cei care lucraţi în acest domeniu pe picior de egalitate şi într-o competiţie corectă”, a explicat Antonio Andruşceac.
În intervenţia sa, deputatul AUR, Adrian Axinia, a precizat că, în urma analizei unui raport al Consiliului Concurenţei, a fost contrariat că această instituţie, deşi constată o practică de încălcare a dreptului concurenţial la aceste firme de ridesharing, face doar nişte recomandări, nu aplică legea, mai indică sursa citată.
Pe parcursul dezbaterii, preşedintele AUR l-a contactat pe ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Bogdan Ivan, pentru a-i solicita să primească în audienţă o delegaţie a reprezentanţilor sindicatelor din România care activează în transportul public în regim de taxi şi în regim de închiriere, pentru a le răspunde acestora cum monitorizează Guvernul aceste aplicaţii de ridesharing.
Ministrul Bogdan Ivan a acceptat să primească în audienţă reprezentanţii sindicatelor.
La dezbaterea organizată de către AUR în Parlament au fost discuţii despre necesitatea modificării Ordonanţei de Urgenţă nr. 49 din 25 iunie 2019, care reglementează activităţile de transport alternativ cu autoturism şi conducător auto, precum şi despre problemele organizatorice şi economice cu care se confruntă cei care activează în domeniul transportului.
la acest „aur” puneti intotdeauna poze mari ………………?!