Prima pagină » Actualitate » George Simion rupe tăcerea după scandalul bisericii din Chicago: „Se încearcă inventarea de conexiuni cu Rusia”
George Simion rupe tăcerea după scandalul bisericii din Chicago: „Se încearcă inventarea de conexiuni cu Rusia”

George Simion rupe tăcerea după scandalul bisericii din Chicago: „Se încearcă inventarea de conexiuni cu Rusia”

24 aug. 2026, 12:06, 1 ,
Andreea Ciobanu în Actualitate

George Simion a transmis un drept la replică după apariția unor informații în presa română privind participarea sa la un eveniment organizat de Biserica Sfântul Andrei din Chicago, un lăcaș de cult românesc aflat în jurisdicția Mitropoliei Moldovei, subordonată canonic Patriarhiei Moscovei.

Liderul AUR nu neagă participarea la evenimentul organizat de Biserica Sfântul Andrei, însă respinge interpretarea potrivit căreia prezența sa acolo ar reprezenta o legătură cu Rusia.

George Simion susține că vizita sa în Statele Unite s-a desfășurat și în prezența unor reprezentanți oficiali ai statului român. Potrivit dreptului la replică, la Reading s-a aflat Mihaela-Simona Florea, consulul general al României la New York, iar la festivalul de la Biserica Sfântul Andrei a participat Lucian-Ilie Stănică, consulul general al României la Chicago.

„La festivalul organizat de Biserica Sfântul Andrei a participat domnul Lucian-Ilie Stănică, consulul general al României la Chicago”, se arată în replica transmisă de AUR.

George Simion: „Singura slujbă religioasă” a fost la Catedrala Metropolitană

George Simion precizează că nu a participat la o slujbă religioasă la Biserica Sfântul Andrei, ci la festivalul comunității românești organizat de aceasta.

„Singura slujbă religioasă la care George Simion a participat a fost cea desfășurată la Catedrala Metropolitană din Chicago, care aparține de Biserica Ortodoxă Română”, susține AUR.

Liderul formațiunii afirmă că la festival a fost invitat de preotul comunității să se adreseze românilor prezenți.

„Văd că aici, la Biserica Sfântului Andrei, unirea ați făcut-o deja: România cu Moldova. Sunteți și de la Bălți, și de la Mereni, și de la Timișoara, și de la Bistrița, și Sibiu, și Dobrogea, și Baia Mare, Mureș. Cum să nu? E o întreagă Românie, o Românie Mare aici”, a declarat George Simion, potrivit articolului publicat pe blogul său.

AUR respinge categoric asocierea lui George Simion cu structurile bisericești ruse și acuză o prezentare pe care o consideră tendențioasă. AUR mai precizează că preotul paroh al Bisericii Sfântul Andrei este român, originar din județul Ilfov.

„Se încearcă inventarea de conexiuni cu Rusia acolo unde ele, în mod evident, nu există”, se arată în dreptul la replică.

Pe de altă parte, apartenența Bisericii Sfântul Andrei din Chicago la Mitropolia Moldovei este indicată pe pagina de Facebook a lăcașului de cult. Mitropolia Moldovei, condusă de Mitropolitul Vladimir, se află sub jurisdicția Patriarhiei Moscovei.

Antena 3 a preluat informațiile

Subiectul a fost preluat și de Antena 3, postul de televiziune fiind menționat de susținătorii lui George Simion în contextul disputei privind modul în care presa a relatat vizita liderului AUR în Statele Unite.

Știm foarte bine care a fost atitudinea Antena 3 față de George Simion și Călin Georgescu. Până acum i-a pupat peste tot pe Bolojan, USR și PNL, iar acum pare că încearcă să mai întoarcă foaia. Problema este că emisiunile și aprecierile lor au fost, de multe ori, în totală defavoare a societății românești.

Au contribuit, prin modul în care au prezentat lucrurile, la promovarea celor care sunt la putere astăzi. Iar o televiziune care face constant astfel de jocuri politice poate deveni extrem de dăunătoare pentru societate.

Să nu uităm nici „specialiștii în politică” și „experții militari” care comentau la televizor, uneori parcă după ce jucaseră un joc pe calculator, și vedeau „acțiuni rusești” peste tot.

Pur și simplu ți-e scârbă să te mai uiți la asemenea televiziuni. Poate că avea dreptate cine a spus că televizorul a mințit poporul.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Noapte de alertă la granița României. Două ținte aeriene detectate în apropiere de Tulcea. Au fost ridicate avioane F-18
Două ținte aeriene au fost detectate luni noapte în apropierea frontierei României, iar populația din nord-estul județului Tulcea a primit mesaj RO-Alert. O nouă alertă la granița României a fost declanșată în noaptea de luni spre marți, după ce sistemele radar ale Ministerului Apărării Naționale au identificat două ținte aeriene în apropierea frontierei cu Ucraina. […]
Noapte de alertă la granița României. Două ținte aeriene detectate în apropiere de Tulcea. Au fost ridicate avioane F-18
Comentarii
  • Simion e o javra oportunista, in caz ca nu v-ati dat seama. Ceea ce ma deranjeaza e ca voi credeti ca el ar fi in tabara cuiva cand el sare dintr-o tabara in alta in functie de cine-i da mai multi bani..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
01 septembrie 2026
01 septembrie 2026