George Smyth, studentul britanic în vârstă de 18 ani dispărut în Munții Bucegi în noiembrie 2025, a fost găsit mort după aproape nouă luni de căutări. Trupul tânărului a fost descoperit de doi ciobani în zona montană Valea Ciubotea.
Potrivit informațiilor transmise de Poliția Brașov, oamenii legii au fost sesizați în dimineața zilei de 14 august cu privire la descoperirea unei persoane decedate, aflată într-o stare avansată de degradare. La fața locului au intervenit polițiștii din cadrul Poliției Stațiunii Bran și un tehnician criminalist.
În urma verificărilor, asupra trupului au fost găsite mai multe documente emise pe numele unui cetățean britanic de sex masculin, în vârstă de 18 ani. Identitatea urmează însă să fie stabilită oficial prin procedurile medico-legale.
George Smyth dispăruse în noiembrie 2025
Tânărul, student la University of Bristol, venise singur în România pentru o drumeție în Munții Bucegi. În seara zilei de 23 noiembrie 2025, acesta a sunat la 112 și a anunțat că este dezorientat și epuizat. Salvatorii au ajuns în zona indicată de coordonatele disponibile, însă nu au reușit să îl găsească.
Operațiunile de căutare au fost ample și au implicat salvamontiști, drone, câini de căutare și un elicopter Black Hawk al Ministerului Afacerilor Interne. Căutările au fost reluate în mai multe rânduri, în funcție de condițiile din teren și de topirea zăpezii.
Potrivit Salvamont Brașov, în ultimele săptămâni au fost verificate în mod repetat mai multe zone din masiv, însă acumulările de zăpadă au îngreunat operațiunile.
Ancheta continuă
Trupul urmează să fie transportat la Serviciul de Medicină Legală pentru stabilirea cu exactitate a identității, precum și a cauzei și împrejurărilor în care a survenit decesul. Cercetările sunt coordonate de un procuror de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărnești.
Salvamont Brașov a precizat că nu dorește să formuleze presupuneri cu privire la ceea ce s-a întâmplat după ultima discuție cu tânărul, urmând ca aceste aspecte să fie clarificate de autoritățile competente.
Ce i’a trebuit sa vina aici din Tzara Galilor? Snowdon n’avea la el? Nici macar n’a spus familiei.