Gheorghe Dincă, supranumit și ”monstrul din Caracal” a fost bătut crunt în închisoare. Potrivit surselor noastre, deținuții au vrut să-i dea o ”lecție” pe care nu o va uita prea curând.
Gheorghe Dincă a fost trimis în judecată, în luna ianuarie, cu opt capete de acuzare la activ, și anume trafic de persoane, trafic de minori, viol – două infracţiuni, omor calificat (două infracțiuni), şi profanarea de cadavre sau morminte (două infracţiuni). Dar ce se întâmplă acum cu Dincă în închisoare? Ei bine, surse au declarat pentru Impact.ro că tratamentul pentru acesta este unul crunt. Gheorghe Dincă a fost bătut și violat. Deținuții au vrut să-l ”pedepesească”, aplicându-i același ”tratament” la care le-a supus pe victimele sale, Luiza Melencu și Alexandra Măceșanu. Gardienii știau ce se întâmplă, dar s-au prefăcut că nu văd, că nu aud! De asemenea, criminalul din Caracal ar fi fost fost desfigurat și lăsat inconștient. În plus, soția lui Dincă a fost chemată de urgență la procuratură.
Situația lui Gheorghe Dincă în închisoare este una fără percedent, întrucât se cunoaște faptul că acesta este izolat și păzit de restul deținuților, pentru ca furia lor sa nu iște un scandal între ceilalți deținuți.
După ce a stat o vreme în arestul Penitenciarului Rahova, din București, acesta a fost mutat la Penitenciarul din Craiova. Se pare că, deși în trecut făcea mofturi în spatele gratiilor, ba în ce privește mâncarea, ba în ce privește colegii de celulă, Gheorghe Dincă a devenit subit respectuos cu gardienii, având un comportament cât se poate de interiorizat, dus până la însingurare, așa cum spuneau surse judiciare. Transferul la penitenciarul din Craiova s-a realizat la sfârșitul lunii ianuarie, iar bărbatul se pare că ar fi fost supus în mod constant la bătăi crunte în închisoare.
Reamintim în acest caz că Luiza Melencu, o tânără de 19 ani din localitatea Dioști, județul Dolj, a dispărut în luna aprilie 2019, după ce s-a urcat într-o mașină de ocazie, pe o stradă din Caracal. Procurorii DIICOT care anchetează cazul l-au acuzat pe Gheorghe Dincă, în vârstă de 66 de ani, din Caracal, că a răpit-o, violat-o şi ucis-o pe tânără, dar şi pe o altă tânără din comuna Dobrosloveni, judeţul Olt, Alexandra Măceşanu.