Prima pagină » National » Gigi Becali a câștigat la CEDO procesul împotriva României, pentru condamnarea sa la închisoare – VIDEO

Gigi Becali a câștigat la CEDO procesul împotriva României, pentru condamnarea sa la închisoare – VIDEO

20 feb. 2024, 22:20, 1 ,
în National

Gigi Becali a declarat, marți, că învins statul român la CEDO, în procesul pe care l-a intentat în procesul schimbului de terenuri cu MApN. Patronul FCSB a reclamat statul român, după condamnarea la 3 ani de închisoare cu executare, pe care a primit-o în mai 2013, precizând că vrea despăgubiri.

În iunie 1999, Gigi Becali a efectuat un schimb de terenuri cu Ministerul Apărării Naționale, în termeni dezavantajoși pentru Armată, în urma căruia a prejudiciat statul cu aproximativ 800.000 de dolari.

Finanțatorul FCSB a fost condamnat definitiv, de instanţa supremă, la trei ani de închisoare cu executare

Pe data de 20 mai 2013, finanțatorul FCSB a fost condamnat definitiv, de instanţa supremă, la trei ani de închisoare cu executare. Afaceristul s-a plâns la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) că acea condamnare a fost dată ilegal.

Becali a dezvăluit că a avut câștig la termenul de marți, judecat la Strasbourg: „E o veste pe care o aștept de 10 ani”, a declarat acesta, potrivit GSP.ro.

Judecătorii europeni de la CEDO au decis că au existat nereguli în anchetarea finanțatorului echipei FCSB. Aceștia au stabilit că urmărirea penală, în cazul lui Gigi Becali a durat prea mult, iar dosarul ar fi trebuit să ajungă mai repede pe masa judecătorilor români.

Gigi Becali: „Pentru 800.000 de euro, mi-au luat 3 milioane de euro”

Gigi Becali poate să invoce decizia CEDO în orice proces pe care îl va începe împotriva statului român, și să ceară despăgubiri. Un judecător român va decide, însă, dacă afaceristul ar trebui să primească despăgubiri.

„Am o rugăminte. Azi am primit o veste pe care o aștept de 10 ani. O veste de mare bucurie, de mare fericire pentru mine. Mult a suferit mult familia mea pentru că am fost batjocorit și condamnat. A venit vestea astăzi de la CEDO. Condamnă România pentru un proces neechitabil (contra n.r.) lui Becali George. Adică spune: a fost condamnat pentru o faptă care nu era incriminată.

Nu vreau să vorbesc fotbal că sunt prea fericit. Trăiesc o bucurie a sufletului de fapt. Ce se va întâmpla? Pentru 800.000 de euro, mi-au luat 3 milioane de euro. Trebuie să-mi dea, dacă au luat trei ori, trebuie să dea 9 (milioane de euro n.r.). Plus daunele pe care le voi cere eu pentru celelalte vătămări. Nu banii sunt problema. Problema e mulțumire sufletească. De mult așteptam. Toate alea ce le cântam în pușcărie din Psaltire (…). Acuma știi care e treaba? Nu mai am răutate. Poate așa a făcut Dumnezeu acum. Dacă era acum câțiva ani, poate făceam tam-tam mare”, a declarat Gigi Becali.

Comentarii
  • Daca proprietarul terenurilor era statul,e clar ca vinovati erau reprezentantii statului care detineau terenul.In popor se spune;nu e prost cel care cere,ci acel care da.Probabil ca jjudecatorii si procurorii nostri n-au auzit de asa ceva.Cine va suporta aceste cheltuieli?Evident ca statul si nu cei care judeca stramb si fac justitia dupa bunul plac.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`