Prima pagină » Actualitate » „Giorgio” al familiei. Povestea nespusă a Papei Francisc, omul simplu care spăla șosete și făcea glume
„Giorgio” al familiei. Povestea nespusă a Papei Francisc, omul simplu care spăla șosete și făcea glume

„Giorgio” al familiei. Povestea nespusă a Papei Francisc, omul simplu care spăla șosete și făcea glume

22 apr. 2025, 12:00,
Simona Ciobanu în Actualitate

În spatele figurii solemne și istorice a Papei Francisc se ascundea „Giorgio”, un văr atent, modest și plin de umor, așa cum îl descriu rudele sale din nordul Italiei. La doar câteva zile după moartea Suveranului Pontif, la 88 de ani, în a doua zi de Paște, mărturiile celor care l-au cunoscut cu adevărat emoționează și aruncă o lumină caldă asupra omului care a condus Biserica Catolică cu o inimă mare și o simplitate autentică.

Delia Gai și Franco Travo, verișori ai Papei Francisc, își amintesc cu afecțiune de vizitele sale în satul Tigliole, din apropierea orașului Torino. Pentru ei, el a fost mereu „Giorgio”, vărul din copilărie cu care împărțeau mesele sub copaci și râsetele de odinioară.

„Obișnuia să vină să ne vadă la Pratomorone, unde am locuit înainte să mă căsătoresc. Bunicii noștri erau frați”, povestește Delia din bucătăria fermei lor, unde Papa a venit ultima oară la cafea, în noiembrie 2022.

Fața mai puțin cunoscută a Papei Francisc

Vizita sa, deși informală, a mobilizat o întreagă comunitate: poliție, carabinieri, episcopi și vecini, dar Papa a apărut la prânz fără fast, fără șofer, îmbrăcat în negru, asemenea unui preot obișnuit.

„Toți îl așteptam în roșu purpuriu, dar el a venit pe jos. L-am întrebat unde e inelul, și l-a scos după ce l-a căutat prin buzunare”, își amintește amuzată Delia.

Umorul său era o marcă personală. La aniversarea de 60 de ani a căsniciei Deliei și a lui Franco, Papa i-a întrebat, cu zâmbetul pe buze: „Și nu te-ai plictisit încă?”. După operația la colon, în 2021, le-a spus la telefon:

„Am 47 de copci. Cezariană, dar fără copil!”. Iar când una dintre verișoarele sale și-a rupt piciorul, Papa i-a urat noroc la telefon cu un sfat ironic: „Slavă Domnului că nu ți-ai spart capul!”.

Papa Francisc, simbol al păcii

Dar dincolo de glume, „Giorgio” era un om profund atent la cei din jur. Mergea în grădină să-și culeagă singur roșiile, mânca fără condimente și nu vorbea niciodată despre actele sale de caritate. Își spăla singur șosetele seara, le punea la uscat și le îmbrăca din nou dimineața. Un om cu o credință adâncă și o modestie dezarmantă.

Una dintre cele mai emoționante amintiri o aduce în discuție fiica Deliei, Emma, care, înainte de a pierde lupta cu cancerul, a vrut să-l viziteze pe Papa Francisc în 2019. Deși bolnav, el i-a turnat un pahar la prânz, în Casa Santa Marta.

„Și când voi mai avea parte de așa ceva?”, le-a spus ea tuturor când s-a întors.

Papa Francisc, născut Jorge Mario Bergoglio, nu a fost doar un lider religios, ci și un om al oamenilor. A iubit familia, și-a păstrat rădăcinile și a trăit cu demnitate și umor până în ultima clipă. Pentru Biserica Catolică a fost un reformator. Pentru lume, un simbol al păcii. Dar pentru Delia, Franco și ceilalți verișori din Piemonte, el va rămâne întotdeauna „Giorgio”.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Cutremur puternic în Peru! Cel puțin șase morți și zeci de răniți. Operațiunile de căutare continuă în zonele afectate
Un cutremur de magnitudine 5,5 a lovit regiunea Junín din Peru, provocând cel puțin șase morți și 21 de răniți. Echipele de salvare continuă căutările în zonele afectate. Bilanțul provizoriu indică cel puțin șase persoane decedate, 21 de răniți și peste 300 de oameni afectați de seism, în timp ce echipele de intervenție verifică în […]
Cutremur puternic în Peru! Cel puțin șase morți și zeci de răniți. Operațiunile de căutare continuă în zonele afectate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
20 iulie 2026
20 iulie 2026