Prima pagină » International » Grevă în Germania. Rețeaua de transport este aproape blocată

Grevă în Germania. Rețeaua de transport este aproape blocată

27 mart. 2023, 09:47,
în International

Rețeaua de transport din Germania este aproape blocată luni, deoarece două dintre cele mai mari sindicate din țară sunt în grevă. Protestul afectează transporturile cu autobuzul, metroul, trenul, vaporul și avionul.

Personalul din transporturile publice a început greva de 24 de ore la miezul nopții.

În Germania are loc cea mai mare grevă din ultimele decenii

Sindicatele cer salarii mai mari pentru a-și ajuta membrii să facă față inflației, potrivit BBC, citat de Mediafax.

Greva de luni este cea mai mare din ultimele decenii în Germania deoarece sunt implicate cele mai mari sindicate din țară. Verdi reprezintă aproximativ 2,5 milioane de angajați din sectorul public, inclusiv din transportul public și din aeroporturi. EVG reprezintă aproximativ 230.000 de angajați de la Deutsche Bahn, operatorul feroviar național al Germaniei, precum și de la alte companii de autobuze.

Sindicaliștii speră să crească presiunea asupra angajatorilor înainte de o nouă rundă de negocieri salariale care va avea loc luni.

Verdi vrea să asigure o creștere salarială de 10,5% pentru personal, în timp ce celălalt sindicat implicat, EVG, dorește o majorare de 12%.

Operatorul feroviar național al Germaniei, Deutsche Bahn, a condamnat aceste planuri și le-a descris ca fiind „complet excesive, nefondate și inutile”.

Proteste masive si în Israel după demiterea ministrului Apărării de către Benjamin Netanyahu

Zeci de mii de oameni au ieşit pe străzi, noaptea trecută, în mai multe oraşe din Israel, pentru a protesta după ce premierul Benjamin Netanyahu l-a demis pe ministrul Apărării, Yoav Galant, care a cerut o pauză în procesul de reformă judiciară, relatează AP.

De asemenea, au avut loc ciocniri între protestatari şi poliţie în exteriorul reşedinţei private a lui Netanyahu, la Ierusalim. Forţele de ordine au folosit un tun cu apă.

Au avut loc proteste şi în alte oraşe, cum ar fi Beer Sheva şi Haifa.

Premierul israelian Benjamin Netanyahu l-a demis, duminică, pe ministrul Apărării, Yoav Galant, care în urmă cu o zi a cerut o pauză de o lună în procesul de reformă judiciară, proiect extrem de controversat.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Nicușor Dan pregătește scenariul de rezervă pentru Palatul Victoria. Guvern minoritar dacă Executivul Veștea nu obține votul Parlamentului
Nicușor Dan analizează scenariul de rezervă pentru formarea Guvernului. Dacă Executivul condus de Adrian Veștea nu primește votul Parlamentului, una dintre variante este un guvern minoritar format din PNL, USR și UDMR. În timp ce negocierile pentru formarea noului Executiv continuă într-un climat politic tensionat, președintele României, Nicușor Dan, analizează și variante alternative pentru depășirea […]
Nicușor Dan pregătește scenariul de rezervă pentru Palatul Victoria. Guvern minoritar dacă Executivul Veștea nu obține votul Parlamentului

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
20 iunie 2026
20 iunie 2026